Raspunsuri Juridice explica clauzele abuzive din contractele de credit ale OTP Bank Romania.

Actiunile au fost facute dupa data de 1 octombrie 2013, dupa ce legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre consumatori si profesionisti a fost modificata. Noile prevederi spun ca o clauza dintr-un contract preformulat declarata ca fiind abuziva va fi eliminata din toate contractele profesionistului care a propus aceste contracte, la initiativa ANPC sau a unei asociatii de consumatori. 

In cazul OTP, clientii au reclamat, in special, modul de calcul al dobanzilor variabile. Potrivit prevederilor contractuale, dobanzile ar fi trebuit sa varieze atat fata de politica bancii, cat si fata de indicatorii pietei (Euribor, Libor, Robor, in functie de valuta creditului). Insa, asa cum s-a intamplat si in cazul altor banci din Romania, la vederea crizei economice OTP a preferat sa creasca dobanda curenta clientilor, desi indicatorii din piata erau in cadere libera spre minimele istorice, asta in conditiile in care deprecierea leului ii afecta deja serios pe cei cu credite in franci elvetieni sau euro.

Aparitia OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori a incurcat si mai mult viata clientilor OTP, care s-au trezit cu marje contractuale semnificativ mai ridicate fata de dobanda initiala a creditului – acestea au fost calculate dupa ce banca le crescuse deja dobanzile.

Cei care au dat OTP in judecata au obtinut in instanta calcularea dobanzii creditului in functie de indicatorii pietei si la marje compatibile cu cele de la momentul originarii creditului, astfel ca au beneficiat de unele dintre cele mai reduse dobanzi din Romania: 2 – 4% pe an, pentru creditele in franci.