Telefon: 0766 88 38 75

ETAPELE efectuarii concedierii colective

1. Angajatorul are obligatia de a initia in timp util consultari cu sindicatul sau cu reprezentantii salariatilor, referitoare la metodele si mijloacele de evitare a concedierii colective sau de reducere a numarului de salariati afectati si de atenuare a consecintelor prin recurgerea la masuri sociale care sa vizeze, printre altele, sprijin pentru recalificare sau reconversia profesionala a salariatilor concediati.

 In perioada in care au loc consultari, pentru a permite sindicatului sau reprezentantilor salariatilor sa formuleze propuneri, in timp util, angajatorul are obligatia de a notifica in scris, informatii relevante referitoare la:

- numarul total si categoriile de salariati;

- motivele care determina concedierea preconizata;

- numarul si categoriile de salariati care vor fi afectati de concediere;

- criteriile avute in vedere, potrivit legii si/sau contractelor colective de munca, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;

- masurile avute in vedere pentru limitarea numarului concedierilor;

- masurile pentru atenuarea consecintelor concedierii si compensatiile ce urmeaza sa fie acordate salariatilor concediati, conform dispozitiilor legale si/sau contractului colectiv de munca aplicabil;

- data la care vor avea loc concedierile;

- termenul inauntrul caruia sindicatul sau, dupa caz, reprezentantii salariatilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numarului salariatilor concediati.

 

Angajatul are obligatia sa comunice o copie a notificarii mai sus mentionate Inspectoratului Teritorial de Munca si Agentiei Teritoriale de Ocupare a Fortei de Munca la aceeasi data la care a comunicat-o sindicatului sau, dupa caz, reprezentantilor salaritilor.

 

2. Într-un termen de 10 zile de la data primirii notificarii, sindicatul sau dupa caz reprezentantii salariatilor pot propune angajatorului masuri în vederea evitarii concedierilor ori diminuarii numarului salariatilor concediati. Masurile si obiectiile propuse de sindicat se supun spre analiza si avizare consiliului de administratie sau adunarii generale. Raspunsul trebuie dat în scris si motivat în termen de 5 zile calendaristice de la primire.

 

3. Daca in urma consultarilor cu sindicatul sau cu reprezentantii salariatilor, angajatorul decide aplicarea masurilor de concediere colectiva, acesta are obligatia de a notifica in scris Inspectoratul Teritorial de Munca si Agentia Teritoriala de Ocupare a Fortei de Munca , cu cel putin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

A doua notificare trebuie sa cuprinda toate informatiile cu privire la concedierea colectiva, precum si rezultatele consultarilor cu sindicatul, motivele concedierilor, numarul total al salariatilor, numarul salaritilor afectati de concediere si data de la care vor avea loc aceste concedieri.

 

4. Angajatorul va emite decizii individuale de concediere pentru fiecare salariat. Fiecare decizie va cuprinde in mod obligatoriu urmatoarele:

- motivele care determina concedierea;

- durata preavizului;

- criteriile de stabilire a ordinii de prioritati;

- lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenele in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in situatia in care exista locuri vacante.

 

Decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului.

 

5. Salariatii vor beneficia de un termen de preaviz de 20 zile lucratoare. In perioada preavizului, salariatii au dreptul sa absenteze 4 (patru) ore pe zi de la programul unitatii, pentru a-si cauta un loc de munca, fara ca aceasta sa afecteze salariul si celelalte drepturi.

 

La expirarea termenului de preaviz, raporturile de munca dintre angajat si angajator inceteaza.

Prima initiativa din tara de a raspunde oamenilor cu probleme juridice prin e-mail GRATUIT ! ! !

Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica la avocat@raspunsurijuridice.ro

Va grabiti sa aflati raspunsuri? Apelati-ne la 0766 88 38 75 sau 0766 88 38 23

https://plus.google.com/u/0/110226105227936026014/posts

Raspunsuri Juridice
Avocat Bogdan Dobrescu 0766 88 38 75 Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica GRATUIT la avocat@raspunsurijuridice.ro

There are no comments yet, but you can be the first

Leave a Reply



Copyright 2014 - RaspunsuriJuridice.ro | Hosted by