Numeroase cazuri de malpraxis medical au fost aduse recent în atenția publică prin intermediul mass-mediei. Propagarea rapidă a informației la nivelul oamenilor a atras atenția și celor care au trecut printr-o situație asemănătoare cu cele prezentate în spațiul mediatic.

Pentru a putea aprecia dacă situația de fapt concretă în care cineva s-a aflat la un moment dat reprezintă sau nu un caz de malpraxis medical, este important să fie știute caracteristicile acestuia, precum și mijloacele legale de tragere la răspundere a persoanelor responsabile.
Malpraxisul medical este definit în Legea nr. 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătății ca fiind: ‘eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice’.

De asemenea, pentru a stabili limitele răspunderii personalului medical, aceeași lege vine cu completarea potrivit căreia ‘personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament’.

Din lege reiese faptul că intră în sfera malpraxisului, orice vătămare produsă de către personalul medical pacientului, indiferent dacă este rezultatul unei greșeli produse din neglijență, imprudență ori slabă pregătire profesională, deci indiferent de motivul subiectiv. De asemenea, nu are relevanță juridică etapa procesului medical în care se afla pacientul în momentul în care a suferit prejudiciul, respectiv prevenție, diagnostic sau tratament.

În ceea ce privește mijloacele legale de tragere la răspundere și reparare a prejudiciului, este bine de știut faptul că personalul medical răspunde atât disciplinar, în fața organelor de control intern ale profesiei, cât și civil și penal, în fața instanțelor de judecată și a organelor de urmărire penală.

În legătură cu răspunderea disciplinară a cadrelor medicale, reamintim faptul că această profesie are un sistem propriu, intern, de organizare și funcționare, în cadrul căruia își desfășoară activitatea diferite comisii specializate.

Un prim pas, în situația existenței unui malpraxis medical, îl reprezintă formularea unei plângeri împotriva cadrului medical, adresată Colegiului Medicilor din circumscripția căruia face parte cadrul medical respectiv. Această plângere reprezintă o procedură administrative, prealabilă inițierii unei acțiuni judiciare și are un caracter facultativ.

O plângere poate fi adresată și pentru alte nereguli săvârșite de către cadrele medicale, cum ar fi încălcarea obligației de confidențialitate, refuzul de a consulta în cazuri urgente și altele asemenea.
În cadrul Colegiului își desfășoară activitatea o Comisie pentru disciplină, care se ocupă de controlul, tragerea la răspundere și pedepsirea disciplinară a medicilor din cadrul colegiului. Drept urmare, această comisie va fi cea care va cerceta cazul nostru și va stabili răspunderea disciplinară a medicului pentru orice încălcare a condițiilor și principiilor de exercitare a profesiei.

De asemenea, prin aceeași lege privind reforma în domeniul sănătății, respectiv Legea nr. 95/2006, a fost instituită, la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene și a muncipiului București, Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis.

Prin urmare, din cadrul structurii interne a profesiei, avem două instituții specializate cărora ne putem adresa. Cea de-a doua însă, poate fi sesizată numai cu privire la cazurile de malpraxis, iar nu și în cazul altor încălcări.

În ceea ce privește răspunderea civilă, conform legii menționate, personalul medical răspunde civil pentru orice prejudiciu produs pacientului prin încălcarea principiilor de exercitare a profesiei. Acest prejudiciu reprezintă echivalentul pecuniar al vătămării aduse, atât prin malpraxis, fiind de cele mai multe ori vorba de o vătămare fizică în concus cu cea psihică, cât și prin atingeri aduse dreptului la imagine, la demnitate și la viața privată.

Aceaste daune morale compensatorii sunt acordate potrivit legii și se pot obține fie prin intermediul unui acord cu medicul vinovat, acesta având obligația de a poseda o asigurare de răspundere civilă profesională, fie printr-o acțiune în fața instanțelor de judecată civile. De asemenea, în măsura în care încălcarea normelor prin care s-a produs malpraxisul constituie infracțiune, aceste despăgubiri se pot obține și prin constituirea ca parte civilă în procesul penal, în cazul în care se formulează și o plângere penală împotriva medicului.

Atât în cazul formulării unei plângeri adresate Colegiului Medicilor, cât și în cazul unei acțiuni civile ori penale, sunt importante de avut în vedere termenele înăuntrul cărora acestea se pot formula. Legea sancționează inacțiunea persoanei prejudiciate cu prescripția dreptului la acțiune, respectiv imposibilitatea de sancționare a cadrului medical care se face vinovat de săvârșirea uneia dintre faptele menționate anterior.

În concluzie, legea prevede atât modalitățile sub care malpraxisul medical poate fi prezent și limitele acestuia, precum și mijloacele de tragere la răspundere și de reparare a prejudiciului cauzat. Fiecare pacient are dreptul de a fi protejat prin intermediul legislației naționale, iar atunci când aceasta nu oferă o protecție suficientă ori instanțele române interpretează eronat legea, se poate recurge la o cerere adresată Curții Europene a Drepturilor Omului.