Acţiunea în restituire este o acţiune, de regulă, personal. Ea se prescrie în termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C.civ. Termenul de prescripţie începe să curgă din momentul când solvens a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul plăţii nedatorate şi ăersoana obligată la restituire( în condiţiile prevăzute de art. 2523 C.civ). Astfel, dacă de exemplu, acţiunea în restituire întemeiată pe plata nedatorată priveşte o sumă de bani, acţiunea în restituire se prescrie in termen de 3 ani calculaţi de la data la care solvens a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască că plata era nedatorată, precum şi persoana accipiens-ului. Dacă însă restituirea este subsecventă unei cauze de încetare cum sunt anularea sau rezoluţiunea sau pentru altă cauză de încetare a contractului, prescripţia „începe să curgă de la data rămânerii definitivă a hotărârii prin care s-a desfiinţat actul ori, după caz, de la data la care declaraţia de rezoluţiune sau reziliere a devenit irevocalibă. Această dispoziţie trebuie corelatăcu cea a art. 1552 alin.(2) şi (4) C.civ, ţinându-se seama că „ Declaraţia de rezoluţiune sau de reziliere trebuie făcută în termenul de prescripţie prevăzut de lege pentru acţiunea corespunzătoare acestora”.
În cazul în care obiectul plăţii nedatorate a fost un lucru individual determinat, acţiunea în restituire are caracterul unei acţiuni în revendicare, cu regimul său juridic. Astfel, dacă revendicarea este bayată pe dreptul de proprietate asupra unui bun, acţiunea are un caracter imprescriptibil.
Acţiunea în repetiţiunea plăţii nedatorate va fi respinsă în situaţia când accipiens, fiind creditorul unei alte persoane şi primind plata plata nedatorată de la solvens, a crezut că a primit plata de la sau pentru adevăratul debitor şi astfel crezând „ a lăsat să se împlinească termenul de prescripţie ori s-a lipsit în orice mod, de titlul său de creanţă sau a renunţat la garanţiile creanţei (art. 1342 alin.(1)C.civ). Aşadar, dacă urmare a primirii cu bună credinţă a plăţii, accipiens a distrus titlul ( distrugere materială) saua pierdut posibilitatea de a-şi mai vedearecuperată creanţa ( distrugere juridică), el nu mai poate fi obligat la restituire. Cu toate acestea, solvens însă nu poate să rămână pagubit. De aceea, acelaşi text legal, prevede că el are drept de recurs împotriva adevăratului debitor şi că, de asemenea, se subrogă în drepturile creditorului ( art. 1342 alin.(2) C.civ). Acţiunea va avea ca temei principal îmbogăţirea fară justă cauză, fiind o actio de in rem verso. De reţinut însă că, dacă prescripţia a operat, ea este de presupus că a operat şi în privinţa unei asemenea acţiuni subsecvente. Ipoteza se referă mai ales la distrugerea materială a titlului şi la pierderea garanţiilor ( când prescripţia nu trebuie să fi împlinită) şi la situaţia în care au rămas garanţii ipotecare în vigoare( caz în care creanţa poate fi urmarită ipotecar fără să fie precrisă conform art. 2504 alin.(1) C.civ care prevede că : „ Prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară. În acest din urma caz, creditorul ipotecar va putea urmarî, în condiţiile legii, doar bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri.”).
Prima initiativa din tara de a raspunde oamenilor cu probleme juridice prin e-mail GRATUIT ! ! !
Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica la avocat@raspunsurijuridice.ro
Va grabiti sa aflati raspunsuri? Apelati-ne la 0766 88 38 75 sau 0766 88 38 23
LEAVE A REPLY