O data cu intrarea in vigoare a Noului Cod penal s-a pus problema aplicarii legii mai favorabile, avand in vedere ca  din multe puncte de vedere si cu privire la marea majoritate a infractiunilor, Noul Cod Penal este mai favorabil. 

In ceea ce priveste cauzele care nu sunt judecate definitiv pana la intrarea in vigoare a Noului Cod penal, problema este simpla, aplicare facand legea penala mai favorabila, in cele mai multe cazuri fiind reprezentata de Noul Cod Penal. Acest lucru este clar reglementat in art. 5 Noul Cod Penal, potrivit caruia “În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.”

Situatia este mai complicata in cazul cauzelor definitiv judecate  la intrarea in vigoare a Noului Cod Penal.  In practica, s-a pus problema daca si cum se miscoreaza pedepsele date in virtutea vechiului cod penal. Desi potrivit art. 15 din vechiul cod penal, exista aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile, in cazul pedepselor definitive, in cazul noului cod penal, judecatorul nu mai are aceasta posibilitate a aplicarii facultative a legii. 

Conform art. 6 alin.1 C.pen, „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.” Acest articol, coroborat cu art. 5 din legea de punere in aplicarea a noului cod penal potrivit cu care pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi, duce la concluzia ca pedeapsa se va reduce conform Noului Cod Penal doar in cazul in care pedeapsa aplicata in virtutea vechiului cod penal este mai mare decat maximul special prevazut de legea noua. Spre exemplu, daca in vechiul cod penal o infractiune era sanctionata cu pedeapsa inchisorii de la 2 la 8 ani, iar pedeapsa aplica este de 3 ani, iar in Noul Cod Penal aceeasi infractiune este pedepsita cu pedeapsa inchisorii de la 1 la 5 ani, cum pedeapsa aplicata se afla intre aceste limite, nu se poate cere recalcularea sau scaderea pedepsei. Insa, in cazul in care pedeapsa aplicata era de 7 ani, aceasta se reducea la 5 ani. 

Potrivit art. 6 alin 2. din Noul Cod Penal, dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune. 

    Conform alin.3 al aceluiasi articol, dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

  In ceea ce priveste măsurile educative, potrivit art. 6 alin. 4, cele neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.

Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin.(1)-(4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.

Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.

Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alineatelor precedente.