Coordonator: Av. Bogdan Dobrescu

Editor articol juridic: Corina Matei

In procedura penala americana, arestarea este prevazuta in cadrul Reglementarilor federale de procedura penala. Acestea sunt promulgate de catre Curtea Suprema a Statelor Unite in conformitate cu autoritatea conferita prin Constitutie. Legile federale sunt aplicabile in toate jurisdictiile federale. Reglementarea 4 este cea care guverneaza mandatele de arestare.

O particularitate interesanta este aceea ca se cere indeplinirea unei singure conditii si anume, cea a motivelor temeinice („probable cause”) din care sa reiasa suspiciunea rezonabila ca persoana X a savarsit fapta., deci nu e necesara spre exemplu demonstrarea vreunui risc ori pericol al lasarii ei in libertate.

Asemenea procedurii penale romane, persoanei ii sunt aduse la cunostinta dreptul la tacere, dreptul la aparator, privilegiul impotriva autoincriminarii si ca tot ceea ce spune poate fi folosit impotriva sa. 

In cazul Miranda vs. Arizona din 1966, Curtea Suprema a Statelor Unite a decis ca o persoana impotriva careia exista suspiciuni cu privire la savarsirea unei infractiuni, trebuie sa isi cunoasca in mod obligatoriu drepturile inainte de a fi intrebata ceva. Aceste drepturi ii sunt explicate foarte pe scurt si procedura nu este indeplinita daca persoana nu le-a inteles. Drepturile ii sunt citite in timpul plasarii sub masura privativa de libertate (deci inainte de a fi interogat in vreun fel).

1. ai dreptul sa nu spui nimic si sa refuzi orice intrebare

2. tot ceea ce spui poate fi folosit impotriva ta in fata Curtii

3. ai dreptul la un aparator sau sa ai unul prezent pe toata durata interogarii

4. daca nu iti permiti un avocat, vei primi unul din oficiu

5. daca accepti sa raspunzi la intrebari fara a avea un avocat prezent, vei avea dreptul de a refuza sa raspunzi ori sa soliciti prezenta unui avocat in orice moment

„Intelegand aceste drepturi pe care tocmai ti le-am explicat, doresti sa raspunzi la intrebarile mele fara a avea un avocat prezent?”

In marea majoritate a jurisdictiilor persoana are dreptul la un telefon iar in alte cazuri ar putea avea dreptul la un telefon doar pentru a-si angaja aparatorul ori pentru a stabili cum va achita cautiunea.

Dupa ce persoana este arestata, este intrebata in legatura cu identitatea sa (nume, adresa, data nasterii etc), ii sunt luate amprentele si este fotografiata frontal si din profil. Daca este cazul poate fi prezentata alaturi de alte persoane pentru identificare. Daca persoana a fost doar retinuta si nu s-a trecut la arestarea ei, procedura de mai sus nu are loc, iar avocatul poate cere judecatorului un ordin pentru ca retinutul sa fie adus in fata acestuia in vederea stabilirii legalitatii masurii luate.

Toate datele necesare sunt transmise procurorului, pentru ca acesta sa le verifice temeinicia si pentru a decide daca va merge cu procedura mai departe. Acesta va trebui sa decida in maxim 72 de ore. Termenul variaza insa in functie de jurisdictie. Spre exemplu, in California, termenul este de 48 de ore de la luarea in custodie (retinere). Daca procurorul alege sa continue procedura, persoana va fi adusa la un termen stabilit in instanta in vederea recunoasterii ori negarii faptelor de care este acuzat. Judecatorul va putea decide liberarea pe cautiune cu obligatia ca acesta sa se prezinte in fata sa ori a procurorului ori de cate ori este chemat. Daca persoana nu se prezinta, Curtea va pastra cautiunea pe care i-ar fi restituit-o daca se prezenta, si va emite un mandat pentru arestarea sa. Este posibila si stabilirea unei amenzi sau chiar o pedeapsa a inchisorii de pana la 10 ani care se va adauga la condamnare daca va fi cazul. Cautiunea este lasata la aprecierea judecatorului dar exista si state in care cautiunea este stablita de lege in functie de fapta. In faptele cu pericol social mai scazut, persoana poate fi liberata fara cautiune ori cu promisiunea achitarii acesteia, luandu-se fata de acesta daca este cazul si masura obligarii de a nu parasi orasul ori statul respectiv.

            Cautiunea nu este acordata aceluia care a comis o fapta deosebit de grava ori cand exista indicii temeinice ca va incerca sa se sustraga ori sa faca presiuni asupra partilor implicate.

            Cand procurorul (districtual sau federal) este cel care doreste luarea masurii impotriva unei persoane (deci nu este luata de politie ca mai apoi procurorul sa fie anuntat) emite o sesizare, mai precis o declaratie scrisa ce cuprinde faptele esentiale ce constituie infractiunea vizata. Judecatorul va evalua aceasta sesizare pentru a decide daca poate stabili indicii temeinice ca inculpatul a savarsit fapta. Cand inculpatul este arestat i se arata acest mandat (spre deosebire de arestarea temporara luata de politie pana la confirmarea ei, cand persoana este doar retinuta, si nu exista la acel moment un astfel de mandat pentru a-i fi prezentat. De exemplu, cand o persoana este oprita in trafic si devine violenta savarsind mai multe infractiuni fata de politist).

            Mandatul, ca si in dreptul procesual penal roman, trebuie sa cuprinda obligatoriu: date de identificare ale persoanei, descrierea faptei si ordinul de arestare.

In ceea ce priveste durata arestarii, in SUA o persoana poate sta in arest preventiv pana la finalizarea procesului. Necesitatea mentinerii masurii fiind verificata periodic.