Arestul la domiciliu este o măsură preventivă reglementată în mod expres de legiuitor în articolele 218-222 din Noul Cod de Procedură Penală. În funcție de etapa procesuală în care se ia această măsură, arestul la domiciliu este dispus de către judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau de către instanță, dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că o inculpatul a săvârțit infracțiunea. La acestea se adaugă unele condiții specifice atât arestului la domiciliu cât și arestării preventive: inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la judecată sau a făcut astfel de pregătiri; inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, ori un martor sau expert ori încearcă să distrugă să ascundă ori să altereze mijloacele materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un stfel de comportament; exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu ea; există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni. Atunci când ne aflăm în una din ipotezele de mai sus, și dacă judecătorul consideră că este suficient pentru buna desfășurare a procesului penal, judecătorul de drepturi și libertăți (în cursul urmăririi penale), judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră preliminară) sau instanța de judecată (în cursul judecății) poate dispune măsura arestului la domiciliu.
Alineatul 3 al articolului 218 din Noul Cod de Procedură Penală face referire la situația în care inculpatul față de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune asupra unui membru de familie, dar și la situația celui care anterior a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea de evadare. În aceste două cazuri, măsura arestului la domiciliu nu poate fi dispusă, motivele fiind lesne de înțeles.
Atunci când se dispune măsura arestului la domiciliu, inculpatul este mai întâi înștiințat, în scris, sub semnătură, asupra drepturilor pe care le are, inclusiv dreptul de acces la asistență medicală de urgență, dreptul de a contesta măsura și dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea acesteia. Dacă inculpatul nu vrea sau nu poate să semneze, se încheie un proces verbal în care se consemnează acest aspect.
Odată cu dispunerea arestului la domiciliu, inculpatul are o serie de obligații. Acesta nu trebuie să părăsească imobilul în care locuiește fără permisiunea organului judiciar care a impus această măsură. Inculpatul este obligat să se prezinte în fața organului judiciar ori de câte ori este chemat; de asemenea, el nu are dreptul de a comunica cu persoana vătămată sau cu membrii familiei acesteia, cu alți participanți la comiterea infracțiunii, cu martori sau experți, cu alte eprsoane stabilite de organul judiciar. Atunci când organul judiciar consideră necesar, inculpatul poate fi obligat la a purta permanent un sistem electronic de supraveghere.
Deși inculpatul nu poate părăsi imobilul decât atunci când este obligat să se prezinte în fața organelor judiciare, Noul Cod de Procedură Penală face o execepție: în cazuri urgente, pentru motive bine întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul fără permisiune, pe durata strict necesară, dar are obligația de a informa despre această ieșire de îndată ce este posibil. De asemenea, la cererea scrisă și motivată a inculpatului, organul judiciar îi poate permite să părăsească imobilul pentru a ajunge la locul de muncă, la cursuri de învățământ sau de pregătire profesională, sau pentru procurarea mijloacelor necesare de existență.
Un alt aspect reglementat de prezentul cod este ipoteza în care, pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu sau a obligațiilor impuse inculpatului, organul de poliție poate pătrunde în imobilul unde se execută măsura. Pătrunderea nu este condiționată de acordul prealabil al inculpatului sau al perosnelor care locuiesc împreună cu acesta.
Durata arestului la domiciliu este de 30 de zile, în cursul urmării penale, durată care poate fi prelungită cu încă 30 de zile, dar care nu poate depăși 180 de zile. De asemenea, dacă ulterior acestei măsuri se dispune măsura arestării preventive, durata provării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu este luată în considerare. Cu toate acestea, durata arestului la domiciliu se ia în considerare atunci când se calculează pedeapsa, în cazul în care inculpatul este găsit vinovat și condamnat la pedeapsa închisorii.