Sediul materiei este dat de art. 951-976 din NCPC.
Masurile asiguratorii reprezinta acele mijloace procesuale ce au drept scop indisponibilizarea bunurilor urmaribile ale debitorului sau a bunurilor care formeaza obiectul procesului, pentru a se evita disparitia lor ori diminuarea activului patrimonial al debitorului, care, astfel nu va mai putea dispune de aceste bunuri.
Masurile asiguratorii au fost create pentru a veni in ajutorul creditorului precaut, diligent, care nu are inca un titlu executoriu pe care sa il poata pune in executare silitita, astfel incat, la momentul si in eventualitatea obtinerii titlului executoriu, el va putea trece la valorificarea bunurilor indisponibilizate ori poate sa intre in posesia lor. Numai dupa obtinerea titlului executoriu creditorul va avea posibilitatea realizarii efective a creantei sale pe calea executarii silite, in natura sau prin echivalent.
Aceste masuri au insa un caracter vremelnic, intrucat ele subzista pana la ramanerea definitiva a hotararii date asupra fondului cererii.
Masurile asiguratorii reglementare in Noul Cod de Procedura Civila sunt urmatoarele:
1. Sechestrul asigurator (art. 951- 958);
2. Poprirea asiguratorie (art. 959-968);
3. Sechestrul judiciar (art. 971-976).
Aplicarea acestor masuri poate fi solicitata atat prin intermediul unei cereri principale cat si pe cale incidentala, in cadrul unui proces aflat in curs de desfasurare.