Reglementare: art. 522-526 Cod Procedură Civilă.
Este o cale de atac la dispoziția părților și procurorului care participă la judecată, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.
Codul de procedură civilă prevede cazurile în care se poate face contestație, și anume:
• când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;
• când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
• când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
• când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de le ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirii actului.
Contestația poate fi retrasă oricând până la soluționarea ei. Însă, dacă a fost retrasă, ea nu mai poate fi reiterată. Constestația se formulează în scris și se depune la instanța învestită cu soluționarea procesului în legătură cu care se invocă tergiversarea judecății. Constestația poate fi formulată și verbal în ședință, caz în care va fi consemnată, împreună cu motivele arătate de parte, în încheierea de ședință.
Contestația nu suspendă soluționarea cauzei. Aceasta se soluționează de către completul învestit cu soluționarea cauzei de îndată sau în termen de cel mult 5 zile, fără citarea părților.
Dacă contestația este întemeiată, completul pronunță o încheiere, nesupusă niciunei căi de atac, prin care ia de îndată măsurile necesare înlăturării situației care a provocat tergiversarea judecății. Astfel, contestatorului îi va fi comunicată o copie a încheierii pentru informare.
Dacă se apreciază contestația ca fiind neîntemeiată, ea se va respinge prin încheierea. Împotriva încheierii, contestatorul poate face plângere în termen de 3 zile de la comunicare. Plângerea se depune la instanța care a pronunțat încheierea, care o va înainta de îndată pentru soluționare instanței superioare, împreună cu o copie certificată de pe dosarul cauzei.
LEAVE A REPLY