Coordonator: Av. Bogdan Dobrescu

Editor articol juridic: Ovedenie Carla-Antonia

Spre deosebire de sublocaţiune, admisă în principiu fără restricţii de către Codul civil, când are ca obiect un bun imobil, chiriaşul poate subînchiria locuinţa deţinută doar cu acordul prealabil scris şi în condiţiile stabilite de proprietar.

Potrivit art. 1833 C.civ,” Chiriaşul poate ceda contractual de închiriere a locuinţei sau subînchiria locuinţa numai cu acordul scris al locatorului,caz în care, în lipsa unei stipulaţii contrare, cesionarul, respective sublocatarul, răspunde solidar cu chiriaşul pentru obligaţiile asumate faţă de locator prin contractual de închiriere”. Sublocatarul ( subchiriaşul) nu se poate prevala de niciun drept împotriva proprietarului şi nici asupra oricărui titlude ocupare al locuinţei.

Contractul de subînchiriere se înregistrează prin grija locatarului principal la organele fiscale teritoriale.

Dacă subînchirierea a fost făcută fără acordul său sau chiar împotriva clauzei care interzice subînchirierea, locatorul poate cere în justiţie fie executarea obligaţiilor din contractual principal ( cu consecinţa evacuării sublocatarului), fie rezilierea contractului principal cu daune-interese.

Deşi este consimţit de locator( proprietar), contractual de subînchiriere nu produce efecte faţă de el, nefiind parte contractantă, şi, prin urmare, subchiriaşul nu are acţiune direct împotriva locatorului, el putând acţiona doar pe calea acţiunii oblice( subrogatorii). În schimb, potrivit art. 1833 C.civ, cesionarul, respective sublocatarul, raspunde solidar cu chiriaşul pentru obligaţiile asumate faţă de locator prin contractual deînchiriere. Prin urmare locatorul are o acţiune direct împotriva sublocatarului sau cesionarului.

Pentru toate stricăciunile aduse locuinţei sau pentru daunele produce proprietarului de către persoana care a subînchiriat locuinţa, titularul contractului de închiriere va rămâne răspunzător în continuare faţă de proprietar.

Nu se asimilează cu subînchirierea permisiunea acordată de către locatar unor persoane să se folosească temporar de locuinţa pe care o ocupă( persoane tolerate). Presoanele tolerate nu au niciun titlu locative şi pot fi evacuate la simpla cerere a locatorului.

În toate cazurile, evacuarea sublocatorului( subchiriaşului) se poate face doar prin hotărâre judecătorească.

Prima initiativa din tara de a raspunde oamenilor cu probleme juridice prin e-mail GRATUIT ! ! !

Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica la avocat@raspunsurijuridice.ro

Va grabiti sa aflati raspunsuri? Apelati-ne la 0766 88 38 75 sau 0766 88 38 23

https://plus.google.com/u/0/110226105227936026014/posts