DSCF1398Reglementare: art. 1683 Cod civil, art 1230 Cod Civil.
Contractul de vânzare este contractul prin care vânzătorul transmite, sau se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unu preț, pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească (art. 1650).
Obiectul vânzării îl reprezintă orice bun, care poate fi vândut în mod liber, adică vânzarea nu este interzisă ori limitată de lege sau prin convenție ori prin testament. Un exemplu, de limită a dreptului de proprietate îl constituie clauza de inalienabilitate, prin care se poate interzice înstrăinarea unui bun, pentru o anumită perioadă, mai precis pentru o durată de cel mult de 49 ani și trebuie îndeplinită și condiția interesului serios și legitim.
De regulă, în cazul contractului de vânzare, vânzătorul este și proprietarul bunui, dar este reglementată și situația în care acesta nu este proprietarul bunului.
Vânzarea bunului altuia reprezintă situația în care la momentul încheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se află în proprietatea altei persoane și nu a vânzătorului. În acest caz vânzătorul se obligă să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către cumpărător. Obligația vânzătorului se consideră ca fiind executată fie prin dobândirea de către acesta a bunului, fie prin ratificarea vânzării de către proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct sau indirect, care procură cumpăratorului proprietatea asupra bunului.
Exemplu: Un bun este deținut în coproprietate de X, Y, Z. X încheie un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect întregul bun. Dacă Y, Z nu ratifică vânzarea sau X nu devine proprietarul întregului bun, atunci cumpăratorul nu poate obține proprietatatea asupra întregului bunului. Mai mult, în art.1683 alin.(3) se prevede că proprietatea se stramută de drept cumpărătorului în momentul dobândirii bunului de către vânzător sau al ratificării contractului de vânzare de către proprietar. În consecință, vânzătorul trebuie să devină proprietarul bunului (fie tot printr-un contract de vânzare-cumpărare, fie printr-un alt mod de dobândire a proprietății) sau terțul proprietar trebuie să ratifice contractul de vânzare. Ratificarea este un act unilateral prin care terțul proprietar aderă la convenția vânzătorului și a cumpărătorului.
În exemplul de mai sus, dacă X nu asigură transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător, acesta poate cere rezoluțiunea contractului, restituirea prețului, precum și dacă este cazul daune-interese. Cumpărătorul mai poate cere pe lângă daune-interese și reducerea prețului proporțional cu cota-parte pe care nu a dobândit-o.
De asemenea, art. 1230 C. civ. precizează că bunurile unui țerț pot face obiectul unei prestății, dacă legea nu prevede altfel. Debitorul fiind obligat să le procure și să le transmită creditorului sau să obțină acordul terțului. În cazul, neexecutării obligației, debitorul răspunde pentru prejudiciile cauzate. Prin neexecutarea obligației, în cazul acesta înțelegem fapta debitorului de a nu procura și transmite creditorului bunurile sau neobținerea acordului terțului.
Transmiterea proprietății bunului reprezintă o obligație de “a da”. Pentru a executa o obligație de “a da” debitorul trebuie să fie titularul dreptului (ex. proprietar, uzufructuar) și să aibă capacitatea de a înstrăina. Potrivit principiului capacității, pot cumpăra sau vinde toți cei cărora nu le este interzis prin lege.