Sediul materiei este dat de art. 216-217 C.proc.pen.
Din punct de vedere al continutului, controlul judiciar pe cautiune reprezinta o modalitate a controlului judiciar. Prin urmare, cele doua masuri cunosc acelasi mecanism procesual prin care intervine afectarea libertatii inculpatului, particularizat doar de existenta cautiunii, care cunoaste reguli proprii in ce priveste depunerea, restituirea, confiscarea etc.
Din punct de vedere al conditiilor, cele doua masuri difera radical.
Controlul judiciar pe cautiune se poate dispune numai daca :
– au fost indeplinite conditiile si cazurile instituite pentru luarea arestarii preventive, prevazute de art. 233 C.proc.pen.;
– a fost depuse cautiunea a carei valoare a fost stabilita de organul judiciar;
– masura controlului judiciar pe cautiune este suficienta pentru atingerea scopului general prevazut de art. 202 C.proc.pen., fara a fi astfel necesara privarea de libertate.
Prin raportare la aceste conditii suplimentare, precum si la efectele negative pe care le presupune, controlul judiciar pe cautiune apare ca o masura mai grava decat controlul judiciar.
Cu alte cuvinte, controlul judiciar pe cautiune trebuie luat in considerare doar daca masura controlului judiciar nu este suficienta pentru realizarea scopului prevazut in art. 202 C.proc.pen.
Cautiunea reprezinta suma de bani care garanteaza participarea inculpatului la procesul penal si respectarea de catre acesta a obligatiilor dispuse. Cautiunea nici nu garanteaza nevinovatia inculpatului, nici nu asigura executarea confiscarii special sau extinse, prin echivalent.
Cuantumul cautiunii este exprimat intotdeauna intr-o suma de bani, ce nu poate fi mai mica de 1.000 lei (limita minima), insa variaza in functie de gravitatea acuzatiei aduse inculpatului, situatia materiala si obligatiilor legale ale acestuia.
Desi a fost reglementata ca o institutie autonoma, fara a mai fi conditionata de existent prealabila a unei stari de arrest, masura controlului judiciar pe cautiune, intrucat depinde de un act voluntary al inculpatului, si anume depunerea cautiunii, este in mod esential influentata de spectrul privarii de libertate.