Celebra taxa de mediu a facut ca si cum nici nu era de asteptat sa apara noi metode prin care atat cumparatorul cat si vanzatorul sa ocoleasca taxele statului.Un astfel de caz se numeste mai nou partaj voluntar si reprezinta tehnica prin care sunt scutite de la plata de taxe automobilele care intra in articolul 8 din taxa de mediu.Asa ca instantele deja au dat sentinte prin care au fost inmatriculate astfel mii de masini. Numarul lor creste de la o zi la alta .In ultima luna am avut peste 600 de persoane care au cerut aceasta scutire pentru masina din partaj.
Clar ca la mijloc este o smecherie, dar noi suntem obligati sa inmatriculam aceste masini. Valoarea acestor autoturisme incepe de la 300 de euro si ajunge la mii de euro. Prin aceasta metoda, sume mari de bani nu ajung la bugetul de stat.
"Un anume autoturism este cumparat din Germania si apoi vandut in Romania la doi proprietari, pe baza unui simplu act de mana. Apoi, cei doi solicita partajarea bunului comun, in favoarea unuia dintre ei, adica a adevaratului proprietar.
Cu actul din care rezulta partajul, omul se prezinta la Serviciul de Inmatriculari.
Fara taxa de mediu atunci cand divortezi!
Prima initiativa din tara de a raspunde oamenilor cu probleme juridice prin e-mail GRATUIT ! ! !
Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica la avocat@raspunsurijuridice.ro
Va grabiti sa aflati raspunsuri? Apelati-ne la 0766 88 38 75 sau 0766 88 38 23
https://plus.google.com/u/0/110226105227936026014/posts
LEAVE A REPLY