Condiţiile de validitate:

Depozitul obtinut

Consimţământul părţilor( deponen şi depozitar) este o condiţie necesară dar nu şi suficientă, pentru formarea contractului de depozit. Pentru formarea contractului de depozit, contract real, este necesară, pe lângă consimţământul părţilor şi concomitent cu acesta, şi predarea (remiterea) materială a bunului dat în depozit. Consimţământul este de regula expres, dar poate fi şi tacit. Când consimţământul este exprimat tacit, rezultând din predarea şi respectiv primirea bunului de către depozitar, dovada contractului de depozit, în cazl refuzului de restituire a bunului de către depozitar, va fi imposibil de făcut de făcut de deponent sub regimul noului Cod civil care prevede că : „ pentru a putea fi dovedit, contractul de depozit trebuie încheiat în scris”. Sub regimul vechiului Cod civil consimţământul tacit la încheierea contractului de depozit , rezultând din remiterea bunului de către deponent şi primirea lui de către depozitar,este producător de efecte juridice pe plan probatoriu dacă „ valoarea bunului dat în depozit esra sub 250 lei.” ( art. 1911 alin. (1) fostul C.civ, în prezent abrogat).

În prezent singura ipoteză în care contractul de depozit încheiat prin consimţământul tacit al părţilor poate fi dovedit în caz de litigiu este cea a depozitului necesar ( art. 2124 alin.(1) C.civ) şi a depozitului hotelier (art. 2133 C.civ), nu şi a depozitului voluntar( art. 2113 C.civ). Eroarea depozitarului asupra calităţii şi cantităţii bunului primit în depozit nu este eroare esenţială şi nu antrenează anulabilitatea contractului.

Capacitatea părţilor

Deponentul trebuie să aibă capacitatea de a face acte de administrare, iar depozitarul , capaitatea de a face acte de dispoziţie. Incapacitatea părţii este sancţionată cu anulabilitatea contractului, care poate fi invocată doar de incapabil, fiind o nulitate de protecţie.

Dacă depozitarul este minor sau pus sub interdicţie, deponentul poate cere resituirea bunului remis atât timp cât acesta se află în mâinie depozitarului incapabil. În cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă, deponentul are dreptul de cere să i se plătească o sumă de bani egală cu valoarea bunului, dar numai până la concurenţa sumei cu care s-a îmbogăţit depozitarul. ( art. 2109 C.civ). Dacă bunul depozitat nu se mai află la depozitarul incapabil, ci la un terţ, deponentul are împotriva acestuia acţiunea în revendicare în măsura în care poate dovedi că este proprietarul bunului.

Practica judiciară recunoaşte valabilitatea depozitului bunului altuia, cum ar fi depozitul făcut de locatarul sau de comodatarul unor lucruri mobile.

Dacă nu se dovedeşte altfel prin lege, depozitarul nu poate solicita deponentului să facă dovada că este proprietar al bunului depozitat. Această dovadă nu poate fi cerută nici persoanei desemnate de către deponent în vederea restituirii bunului.( art. 2110 C.civ). Dacă, în această ipoteză, proprietarul îşi revendică bunul de la terţul depozitar, el nu îi datorează acestuia remuneraţia stipulată în contractul de depozit încheiat de comodatar în calitate de deponent cu terţul depozitar, fără acordul proprietarului, depozitul nefiindu-i opozabil acestuia din urmă.

Dovada contractului de depozit

Pentru a putea fi dovedit, contractul de depozit voluntar trebuie încheiat în scris ( art. 2113 c.civ). Referindu-se la materializarea întru-un înscris probatoriu a acordului de voinţă al părţilor. Cerinţa art. 2113 C.civ este ad probationem şi nu ad validitatem.

Prima initiativa din tara de a raspunde oamenilor cu probleme juridice prin e-mail GRATUIT ! ! !

Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica la avocat@raspunsurijuridice.ro

Va grabiti sa aflati raspunsuri? Apelati-ne la 0766 88 38 75 sau 0766 88 38 23