Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu art. 1 coroborat cu art. 5 din OG nr. 9/2000 (în vigoare la data învestirii instanţei), în raporturile civile privind obligaţiile băneşti, stabilirea convenţională de dobânzi moratorii datorate în caz de întârziere în executarea obligaţiei este limitată la posibilitatea de a depăşi dobânda legală cu cel mult 50% pe an, dobânzile moratorii care depăşesc acest plafon legal reprezentând clauză penală interzisă, nulă absolut pentru cauză ilicită.

În speţă, prevăzând într-un contract de împrumut cu titlu gratuit (pentru care nu s-a prevăzut o dobândă ca preţ al folosinţei lucrului împrumutat) o „penalizare de 0,5% pe zi de întârziere” pentru nerespectarea termenului de restituire a sumei împrumutate, părţile au făcut o evaluare convenţională anticipată a daunelor-interese moratorii, care, din punct de vedere juridic, are semnificaţia unei clauze penale. Însă cum această dobândă moratorie depăşeşte plafonul maxim impus prin normele imperative, clauza penală care o prevede este nulă absolut.

Înalta Curte a mai precizat că, într-o astfel de situaţie, în absenţa unei clauze valabile privind dobânda convenţională cu caracter moratoriu, daunele-interese moratorii cuvenite împrumutătorului pentru nerestituirea la termen a împrumutului nu pot cuprinde decât dobânda legală din ziua cererii de chemare în judecată. (Decizia nr. 885 din 10 februarie 2012 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect pretenţii)