Dreptul in sine nu reprezinta un scop, acesta reprezinta mijlocul de a realiza un scop, reprezinta o modalitate de a conserva societatea, o posibilitate de a se ajunge la un tel propus. Conservarea si asigurarea continuitatii soietatii se realizeaza prin intermediul legislatiei, acesta este principalul mijloc de schimbare in societatea moderna.
Spre deosebire de legi propriu-zise, care au aparut mai tariu in istorie, fiind o necesitate pentru delimitarea libertatii individuale, cat si pentru ingerintele statului, dreptul este tot atat de vechi precum societatea. Desigur ca, la inceput, nu se facea diferenta intre drept si morala, pana si romanii, in epoca prestatala, confundau aceste doua concepte. Bineinteles, diferenta dintre cele doua, dupa cum am aflat mai tarziu, nu se poate face decat definind dreptul ca si institutie aflata sub regimul constrangerii, iar morala fiind doar un fapt social care nu stabileste asemenea sanctiuni, ci ale arei sanctiuni rezida exclusiv in aprobarea atitudinilor conforme cu morala si dezaprobarea atitudinilor ce contravin normelor.
Dreptul penal cuprinde ansamblul normelor juridice prin care se stabilesc ce fapte constituie infractiuni, precum si conditiile in care urmeaza sa fie executate pedepsele si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii unor fapte penale.
Legea penala este o norma de drept substantial sau material cu un continut normativ popriu-zis, adica o norma care stabileste conduita, fapte, actiuni ale subiectilor intr-un raport juridic, in timp ce prin expresia referitoare la dreptul procesual sau procedural se exprima categoria normelor juridice care cuprind in continutul lor proceduri, modalitati sau mijloace prin care se aplica normele dreptului substantial.
Ramura dreptului penal se afla sub incidenta celor 3 institutii fundamentale ale sale: Infractiunea, sanctiunile de drept penal si raspunderea penala, reglementate prin intermediul unor norme juridice care reglementeaza relatiile de aparare sociala.
Asemenea dreptului civil, dreptul penal poate fi obiectiv, privit ca ansamblu de norme sau subiectiv (ius puniendi), definit ca dreptul statului de a crea si aplica norme penale.
Stiinta dreptului penal este privita ca ansamblu de idei, teorii, conceptii, cu privire la conceptul de drept penal.
Dreptul penal incrimineaza ca infractiuni, sub sanctiuni speifice numite pedepse si le previne prin acestea sau prin aplicarea lor.
O norma caracterizata prin cele prezentate de mai sus produce efecte asupra modului in care patile unui litigiu isi afirma drepturile si garantiile decurgand dintr-un proces echitabil.
Obiectul dreptului penal nu reprezinta altceva decat relatiile de aparare sociala, nascute in cadrul unei societati intre membrii acesteia, pentru respectarea unor valori precum drepturile si libertatile unei persoane, patrimoniul sau societatea in intregul sau.
Definite in doctrina, exista trei caractere fundamentale ale dreptului penal, caracterul autonom, prin autonomia normativa, conceptuala sau procedurala ce produce ca si consecinta calificarea unei fapte apartinand ilicitului penal, caracterul unitar, prin unitatea principiilor fundmentale cu privire la infractiune, raspunderea penala, sanctiune, precum si caracterul de drept public, statul, ca reprezentant al societatii fiind interest de apararea valorilor sociale.
Cu privire la codurile penale existente, primul, Codul Penal din 1865, ca stalp al dreptului penal modern, unifica legislatia penala dupa Unirea Principatelor Romane.
In cadrul acestuia se reflecta ideile scolii clasice, precum legalitatea incriminarii si a pedepsei, responsabilitatea morala a infractorului, vinovatia ca temei pentru pedeapsa, precum si egalitatea in fata legii.
Codul Penal din 1937, sau Codul Penal Carol al II-lea, asigura unitatea legislativa dupa realizarea Marii Uniri din 1918, fiind bazat pe principiile democratice si progresiste confirmate de practica.
In cadrul Codului Penal din 1969, sunt consecrate principiile legalitatii incriminarii si sanctiunii, raspunderii penale personale intemeiate pe vinovatie, excluderea caracterului umilitor, sub influenta scolii clasice, precum si individualiarea pedepsei in urma aparitiei doctrinei scolii pozitiviste.
Legea nr. 286/2009, Codul Penal actual, simplifica reglementarile de drept substantial, transpune in cadrul legislativ penal national reglementarile adoptate la nivelul Uniunii Europene si armonizeaza drepul penal material roman cu sistemele celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ca o premisa a cooperarii judiciare, bazata pe recunoastere si incredere reciproca.
LEAVE A REPLY