Invinuitul este acea persoana fata de care a inceput urmarirea penala, iar inculpatul este acea persoana fata de care a fost pusa in miscare actiunea penala.

Indiferent ca ne referim la invinuit ori la inculpat, legea prevede o serie de drepturi fundamentale pe care autoritatile trebuie sa le respecte atat in cadrul procedurii penale cat si in cadrul procesului:

1. nicio persoana nu poate fi retinuta, arestata ori privata de liberatate in alt mod ori supusa vreunei forme de restrangere a libertatii decat in cazurile si conditiile prevazute de lege

2. persoana arestata preventiv poate formula pe toata durata procesului penal cerere de liberare provizorie sub control judiciar ori pe cautiune. In cazul in care persoana este condamnata la pedeapsa inschisorii, din aceasta pedeapsa se va deduce durata arestarii preventive.

3. persoana trebuie interogata cu respectarea deminitatii umane. Este interzisa injosirea persoanei, aplicarea unor tratamente degradante ori inumane, amenintari ori interogatorii prelungite nejustificat pentru a obtine probe.

4. respectarea prezumtiei de nevinovatie. Este asadar interzisa transmiterea de informatii publicitatii ce ar putea dauna echitabilitatii procedurilor precum si afirmarea in spatiul public ca o persoana este vinovata de fapta pentru care este cercetata, cand nu exista o hotarare de condamnare. Publicul trebuie sa fie informat dar nu prin incalcarea prezumtiei de nevinovatie. Imaginea unei persoane este foarte greu de reparat odata ce aceasta intra in atentia publicului prin acuzarea ca fiind vinovata chiar daca in urma procesului aceasta este achitata. Reprezentantii statului sunt asadar obligati conform art.6 din Conventia europeana sa se abtina de la a face astfel de declaratii.

5. NU invinuitul ori inculpatul trebuie sa isi dovedeasca nevinovatia, ci acela care acuza (ministerul public) trebuie sa dovedeasca vinovatia. Inculpatul ori invinuitul va avea dreptul (nu obligatia) de a se apara de acuzatii si sa combata probele. Orice dubiu rezonabil profita invinuitului/inculpatului.

6. dreptul la aparare (personal sau prin aparator) Aparatorul poate fi ales ori desemnat din oficiu atunci cand prezenta unui aparator este obligatorie iar partea nu si-a ales ori nu isi poate alege unul.

7. persoana are acces la dosarul cauzei, are dreptul de a participa la urmarirea penala si la judecata; are dreptul de a propune probe, de a ridica exceptii si de a pune concluzii, de a exercita cai de atac. Obligatia de a asigura partii deplina exercitare a dreptului la aparare apartine organelor de urmarire ori instantei, ca atare acestea au obligatia de a-i aduce la cunostinta celui cercetat ori acuzat ca are dreptul la un aparator.

8. persoana are dreptul de a fi informata de indata dupa inceperea urmarii INAINTE DE AUDIERE despre fapta pentru care este cercetat, care este incadrarea juridica a faptei si de posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii.

9. Cel arestat/ retinut are dreptul de a fi asistat, de cunoaste detalii suficiente (deci organele de cercetare si urmarire nu sunt obligate sa dezvaluie intreaga operatiune) pentru a-si pregati in mod echitabil apararea, de a fi informata cu privire la motivul arestarii, inclusiv aspecte legate de fapta pentru care este suspectat. Sunt detalii necesare: natura faptei, incadrarea ei si forma de participare a persoanei acuzate

10. dreptul la interpret

11. dreptul de a pastra tacerea (acest drept nu se extinde insa si asupra identificarii persoanei acuzate/cercetate. Prin urmare, daca o persoana este rugata sa se identifice nu poate invoca dreptul la tacere). Are dreptul de a nu da nicio declaratie pe parcursul procesului. Persoana trebuie informata despre faptul ca nu va suporta nicio consecinta daca nu da declaratii si ca daca alege totusi sa vorbeasca, tot ceea ce spune ar putea fi folosit impotriva sa.

12. Reconstituirea, cercetarea la fata locului ori perchezitia se fac in prezenta sa

13. la finalizarea urmarii penale, persoana are dreptul sa ia cunostinta de intreg materialul administrat in cauza

14. organele de urmarire penala ori instanta au obligatia de a cita invinuitul/inulpatul in vederea prezentarii la proces (daca este privat de libertate, citarea lui este obligatorie la fiecare termen)

15. are ultimul cuvant, fara a fi intrerupt.

Incalcarea acestor drepturi poate duce la nulitatea relativa ori absoluta (in functie de dreptul incalcat) al actului juridic incheiat, ori excluderea unei probe. Necesitatea respectarii tuturor acestor drepturi este in primul rand justificata de obligatia autoritatilor de a actiona in buna-credinta impotriva unui om prezumat de lege a fi nevinovat pana la proba contrara. In al doilea rand, daca o persoana este intr-adevar vinovata intr-un mod evident, este in interesul justitei ca aceasta persoana sa nu scape de tragerea la raspundere pe baza unor vicii de procedura.

Prima initiativa din tara de a raspunde oamenilor cu probleme juridice prin e-mail GRATUIT ! ! !

Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica la avocat@raspunsurijuridice.ro

Va grabiti sa aflati raspunsuri? Apelati-ne la 0766 88 38 75 sau 0766 88 38 23

https://plus.google.com/u/0/110226105227936026014/posts