Executarea silita in natura a obligatiilor este reglementata in art. 1527-1529 C.civ si cuprinde mai multe mijloace care duc la executarea silita in natura a obligatiei, acestea fiind urmatoarele:
-executarea silita in natura a obligatiilor de a da
-executarea silita in natura a obligatiilor de a face
-autorizarea creditorului de a lua masurile necesare de executare in natura a obligatiilor
-inlaturarea a ceea ce s-a facut cu nerespectarea obligatiei de a nu face
Potrivit art. 1527 alin. 1 C,civ., “Creditorul poate cere intotdeauna ca debitorul sa fie constrains sa execute obligatia in natura, cu exceptia cazului in care o asemenea executare este imposibila. ” Imposibilitatea este una dintre piedicile executarii in natura.
Pentru a se putea cere executarea in natura, conform art. 1516 alin 1 C.civ, debitorul trebuie sa fie pus in intarziere. Punerea sa in intarziere se poate realiza la cererea creditorului, prin orice act care sa asigure comunicarea catre debitor a somatiei la executare a acestuia – act neformal, prin executorul judecatoresc, sau chiar prin intermediul cererii de chemare in judecata si trebuie sa cuprinda si acordarea unui termen suplimentar de executare. In cazul anumitor obligatii, punerea in intarziere se poate realize si de drept.
Executarea silita in natura trebuie sa fie posibila. Ea nu este posibila atunci cand:
Exista o imposibilitate fortuita de executare, temporara sau definitiva si care duce la amanarea exigibilitatii obligatiei sau chiar la stingerea acesteia
Atunci cand imposibilitatea se datoreaza culpei debitorului, care va fi obligat la daune-interese
Atunci cand imposibilitatea de executare in natura se datoreaza naturii obligatiei- de exemplu, obligatiile de a face sau cele de a nu face nu pot fi, in principiu, executate in natura
Pentru a putea fi utilizat remediul executarii in natura, este necesar ca debitorul sa nu aiba alta cauza justificata de a refuza executarea propriilor prestatii. Spre exemplu, acestuia nu i se poate pretinde executarea daca creditorul insusi nu si-a executat propriile obligatii sau nu a facut o oferta conforma de executare sau atunci cand ordinea contractuala a executarii prestatiilor impune executarea prealabila a obligatiilor creditorului si acesta nu a efectuat aceasta executare sau, in cazurile in care creditorul este pus in inatrziere si refuza sa preia executarea.
Obligatiile contractuale care au ca obiect prestatia de a da o suma de bani sunt intotdeauna posibil de executat in natura. Prin urmare, daca debitorul refuza executarea voluntara, in temeiul dreptului de gaj general, creditorul va putea recurge la poprirea sumelor pe care debitorul este indreptatit sa le primeasca de la proprii sai debitori, de asemenea, poate cere vanzarea bunurilor debitorului, realizandu-si astfel creanta.
Atunci cand obligatia are ca obiect prestatia de a da un bun individual determinat, debitorul este tinut sa transfere dreptul de proprietate sau un drept real, dar si sa predea bunul in materialitatea lui la creditor. Conform reglementarilor dreptului civil, transferul dreptului de proprietate asupra unui bun individual determinat are loc in momentul incheierii contractului sau in acela al inscrierii in cartea funciara a dreptului de proprietate sau a unui alt drept real. Prin urmare, aceasta indatorire a debitorului se executa intotdeauna in natura, neexecutarea in natura a obligatiilor debitorului find numai in legatura cu indatorirea acestuia de a preda creditorului bunul individual determinat care este obiectul material al obligatiei.
Predarea silita a bunurilor mobile consta intr-o procedura care se incheie prin ridicarea bunurilor mobile de la debitor de catre executorul judecatoresc si predarea lor creditorului. Executorul incheie doua procese-verbale: unul de ridicare a bunurilor mobile de la debitor si altul in care consemneaza predarea lor creditorului.
Predarea silita a imobilelor se face dupa o anumita procedura incheiata cu un proces verbal. Aceasta este posibila numai daca bunul sau bunurile individual determinate sunt detinute de catre debitor. In cazul in care debitorul a instrainat intre timp bunul unui tert si a predate posesia lui, creditorul are posibilitatea de a introduce o actiune in revendicare impotriva tertului care se poate apara invocand posesia de buna-credinta, in cazul bunurilor mobile sau uzucapiunea, respectiv decaderea sau prescriptia din dreptul de a formula actiunea in rectificare, in cazul bunurilor imobile. Daca actiunea in revendicare este respinsa, creditorul va putea obtine executarea obligatiilor de la debitor numai prin echivalent banesc.
In cazul in care obligatia are ca obiect prestatia de a da bunuri de gen, transferul dreptului de proprietate opereaza numai in momentul individualizarii lor care, de regula, are loc cu prilejul predarii. Daca debitorul refuza sa individualizeze bunurile prin numarare, cantarire sau masurare, creditorul poate cere executare silita in natura a obligatiei, cu ajutorul fortei de constrangere a statului
In principiu, executarea silita a obligatiei de a face nu se poate realiza in natura. Totusi, exista anumite mijloace indirecte de constrangere a debitorului sa isi execute propriile prestatii, aceasta realizandu-se pe cai indirecte, un exemplu in acest sens fiind amenzile cominatorii. Acestea reprezinta sume de bani pe care debitorul este obligat prin hotarare judecatoreasca sa le plateasca statului pentru fiecare zi de intarziere, pana la executarea obligatiei de a face care nu poate fi indeplinita prin alta persoana decat debitorul.