Extradarea reprezinta forma legala prin care o persoana in momentul in care se sustrage, pe teritoriul unui alt stat de la justitia penala a statului care solicita acest lucru. Ea mai poate fi definita si ca :”un act juridic internaţional, bilateral, care constă în acceptarea remiterii unei persoane, presupusă ca autor al unei infracţiuni de către statul solicitat în vederea judecării acesteia sau pentru a executa o pedeapsă la care a fost condamnată anterior”.În art. 4 din Legea nr. 296/2001 privind extrădarea arata că sunt supuse extrădării persoanele a căror predare este solicitată de un alt stat în care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse penale.
Extrădarea este o instituţie juridică atât a dreptului intern cât şi a dreptului internaţional prin care cei vinovati de săvârşirea unor infracţiuni internaţionale sunt predati statelor îndreptăţite sa le judece şi condamne ori sa le oblige să execute o pedeapsă la care au fost condamnati
Extradarea poate fi activa pentru statul care solicita extradarea si pasiva pentru statul solicitant. Extradarea cetatenilor romani se va face in baza unor conventii internationale la care Romania este parte si se face pe baza reciprocitatii. Curtea de apel in raza careia are domiciliul sau localizarea persoana extradabila este cea care este competenta sa solutioneze cererea. Procedura de solutionare este publica in cazul in care cel extradabil sau procurorul nu se opun iar procurorul se prezinta in mod obligatoriu.
Probele se vor depune in cel mult 15 zile pentru a se respecta principiul contradictorialitatii si nemijlocirii. Solutia va fi data de un complet cu un singur judecator, iar hotararea va putea fi supusa recursului. Ea va fi rezolvata de Inalta Curte de Casatie si justitie intr-un complet de 3 judecatori iar hotararea finala va fi comunicata procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel car a solutionat in prima instanta si directiei de specialitate din Ministerul Justitiei.
LEAVE A REPLY