Fideiusiunea este definită prin art. 2280 C.civ. ca fiind „contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă faţă de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligaţional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraţii, obligaţia debitorului, dacă acesta din urmă nu o execută.” Părţile contractului de fideiusiune sunt creditorulşi fideiusorul. Debitorul obligaţiei garantate nu este parte a contractului de fideiusiune. Este motivul pentru care perfectarea lui se poate realiza fără stiinţa şi chiar împotriva voinţei debitorului.( art. 2283 C.civ).
Definiţia ofertă fideiusiunii trebuie înţeleasă şi în corelaţie cu art. 2282 C.civ. din conţinutul cărui rezultă că ea se poate constitui şi pentru a garanta obligaţia unui alt fideiusor . Din interpretarea art.2280 C.civ. şi a art. 2284 C.civ., rezultă că obligaţia garantată poate aparţine fie debitorului princial, fie unui fideiusor al acestuia. În ambele situaţii fideiusiunea se constituie în favoarea creditorului obligaţiei principale, fiind regelemntată de art. 2280 -2320 C.civ.
În ceea ce priveşte efectele fdeiusiunii între cofideiusori, dacă obligaţia este garantată de mai mulţi cofideiusori şi ea a fost achitatădoar de unul dintre ei, acesta are un drept de regres împotriva celoralţi. Cofideiusorul care a plătit creanţa garantată are la îndemână doua acţiuni, o acţiune personală şi o acţiune subrogatorie.
Acţiunea personală este întemeiată pe gestiunea de afaceri şiîşi are temeiul legal în art. 2313 alin.(1) C.civ .,potrivit căruia „ Când mai multe persoane au dat fideiusiune aceluiaşi debitor şi pentru aceeaşi datorie, fideiusorul care a plătit datoria are regres împotriva celorlalţi fideiusori pentru partea fiecăruia”. Dacă unul dintre fideiusori este insolvabil, partea ce revine acestuia se divide proporţional între ceilalţi fideiusori şi cel care a plătit.( art.2313 alin.(3) C.civ.).
Atunci când fideiusorul înţelege să recurgă la acţiunea subrogatorie, el poate apela atât art. 1596 lit. c) C.civ., care, cu valoarea unei norme de drept comun, recunoaşte beneficiul subrogaţiei celui care „ fiind obligat împreună cu alţii sau pentru alţii, are interes să stingă datoria”, cât şi art. 2305 C.civ,potrivit căruia fideiusorul care a plătit este „ de drept dubrogat în drepturile creditorului”. Interesul recurgerii la acţiunea subrogatorie se reduce la posibilitatea fideiusorului subrogat în drepturile creditorului de a beneficia de eventualele garanţii suplimentare pe care acesta le deţinea în raport cu ceilalţi cofideiusori( cum ar fi situaţia în care unul dintre cofideiusori este , la rândul său, beneficiarul unei alte fideiusiuni). Pentru situaţia în care cofideiusorii s-au obligat în solidar laplata datoriei, fideiusorul care a achitat creanţa nu îi poae acţiona pe ceilalţi, invocând beneficiul subrogaţiei, decât pentru partea ce revine fiecâruia, şi nu pentru întreaga datorie. Regresul fideiusorului este întotdeauna divizibil.
Dretul de regres poate fi exercitat „numai în cauzurile în care fideiusorul putea, înainte de a plăti, să se îndrepte împotriva debitorului ( art. 2313 alin.(2) C.civ.). Aceasta înseamnă că plata creanţei garantate trebuie să fi fost realizată de către fideiusor în vreuna din situaţiile c are ar fi justificat şi regresul anticipat împtriva debitorului principal.
Prima initiativa din tara de a raspunde oamenilor cu probleme juridice prin e-mail GRATUIT ! ! !
Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica la avocat@raspunsurijuridice.ro
Va grabiti sa aflati raspunsuri? Apelati-ne la 0766 88 38 75 sau 0766 88 38 23
LEAVE A REPLY