Conform Dicţionarului limbii române cuvântul “corupţie” derivă din latinescul “coruptio-onis” şi înseamnă stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie.

În materia dreptului penal, termenul caracterizează o anumită comportare a funcţionarului care îşi comercializează, îşi vinde atributele funcţiei şi încrederea acordată de societate, primind înschimb bani ori alte foloase. Reprezintă un pericol social pentru societate prin vătămarea sau punerea în pericol a desfăşurării activităţii statului şi a tuturor sectoarelor vieţii sociale

Coruptia este un fenomen mondial, si a-l restrange la tarile in dezvoltare ar insemna luarea unei atitudini inacceptabil de optimiste. Hans – Ludwig Zachert, seful Biroului Federal de Investigatii din Germania, a asemanat coruptia, ruginii: initial se manifesta pe ici pe colo, iar mai apoi se extinde pretutindeni. Acesta declara: “Oricat se bat guvernantii cu pumnii-n piept, coruptia in sectorul public nu se rezuma doar la cateva oi negre, ci este un fenomen de zi cu zi in Germania!

Coruptia reprezinta folosirea abuziva a puterii publice, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Ca act antisocial, coruptia este foarte frecvent întâlnita în societate si este deosebit de grava deoarece favorizeaza interesele unor particulari, mai ales în aria economica, afectând interesele colective prin: însusirea, deturnarea si folosirea resurselor publice în interes personal, ocuparea unor functii publice prin relatii preferentiale, încheierea unor tranzactii prin eludarea normelor morale si legale.

Coruptia vizeaza un ansamblu de activitati imorale, ilicite, ilegale realizate nu numai de indivizi cu functii de conducere sau care exercita un rol public, ci si de diverse grupuri si organizatii, publice sau private, în scopul obtinerii unor avantaje materiale sau morale sau unui statut social superior prin utilizarea unor forme de constrângere, santaj, înselaciune, mituire, cumparare, intimidare.

Încercând o sistematizare a cauzelor care determină şi a condiţiilor care favorizează încăsăvârşirea unor infracţiuni contra activităţii organizaţiilor de stat şi obşteşti, şi în particular acelor ce constituie obiectul cercetării noastre, se pot distinge: cauze de natură economico-socială şi cauze de natură educativă şi psihologică.