Interpretarea legii: Justitia si dreptatea                                                                               

Calitatea legii a ridicat si ridica intotdeauna doua mari probleme: „sunt justitia si dreptatea sinonime?” si „este justitia doar o afacere personala sau o valoare universala?”

Cu privire la prima intrebare gasim raspunsul relativ usor. Din punct de vedere filosofic putem perora despre cum in lege, unori, exista o insuficienta cantitate de morala. Nu tot ceea ce este imoral este intotdeauna si ilegal, ca atare, desi discutabil, unele fapte acceptate cu mici sau mari rezerve de membrii unei societati se pot dovedi a fi perfect legale. Morala este un simplu etalon social, un ansamblu de valori, convingeri si mentalitati ce priveste raporturile dintre individ si societate. Daca o persoana nu stie sa se apere pentru ca nu isi cunoaste anumite drepturi sau fiindca uzeaza in mod eronat de ele, justitia nu va functiona in favoarea ei desi dreptatea ii apartine. Prin urmare nu, cele doua notiuni nu sunt sinonime.

Justitia este chemata sa imparta dreptatea si o poate face doar in masura in care setul de legi dupa care ea functioneaza, ii permite. Respectarea regulilor este, in cazul de fata, imperioasa caci justitia nu se poate extinde in afara lor. De aceea, spre exemplu, oricat pare de utila o proba, daca ea nu a fost obtinuta in mod legal instanta nu o va lua in considerare.

Cat priveste cea de a doua intrebare, putem spune ca justitia a fost si va ramane o valoare universala dar este in acelasi timp si o afacere a persoanei, plecand de la ideea ca ea apeleaza la justitie, in general, atunci cand ii sunt incalcate drepturile.

Reaua-credinta in interpretarea legii ramane una dintre cele mai periculoase aspecte ce pot influenta actul de justitie. Un candidat la concursul de admitere in cadrul Institutului National de Magistratura a fost intrebat daca este chemat sa faca dreptate sau sa aplice legea. Raspunsul sau reprezinta o dovada de buna-credinta, candidatul precizand ca va forta legea pana acolo unde ii va fi permis pentru a face dreptate. Totusi, interpretarea unei norme de drept se poate realiza si in cealalta extrema. Desi tot legiuitorul a stabilit niste reguli in ceea ce priveste interpretarea, cel care invoca legea sau o aplica, poate comite abuzuri in spatele unui zid legal prin acest procedeu.

Prin interpretarea legii intelegem o operatiune logic-rationala de lamurire, de explicare a continutului si sensului unei norme de drept civil in scopul unei juste aplicari a acesteia. Interpretarea apare ca o necesitate a dinamicii vietii fiindca, o norma de drept, oricat pare de perfecta va fi depasita ulterior, legiuitorului fiindu-i imposibil sa prevada la momentul elaborarii toate situatiile in care ea poate fi aplicata. Alteori, termenii utilizati sunt ambigui iar sensul lor exact nu reiese din ceilalti termeni folositi. Interpretarea se poate face sistematic, tinandu-se cont de alte dispozitii cu care norma in cauza are legatura. De asemenea, interpretarea poate fi gramaticala dar, daca nu exista o definitie legala a unor termeni, intelesul lor va trebui stabilit in functie de practica judiciara existenta.

Exista si cateva reguli stabilite atat de practica dreptului cat si de doctrina, ce privesc o interpretare logica:

1) exceptia este de stricta interpretare

2) unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie sa distinga

3) norma se interpreteaza in sensul aplicarii ei, nu al neaplicarii. Cu alte cuvinte, o norma e adoptata pentru a fi aplicata, atfel nu ar mai avea rost, deci potrivit acestui scop trebuie interpretat si textul ei.

Buna-credinta este un concept juridic fundamentat de Marcus Tullius Cicero, dar a fost definit in doctrina in diverse moduri. In dreptul civil intern ea reprezinta „convingerea posesorului ca are asupra lucrului posedat un drept de proprietate dobandit in baza unui titlu translativ de proprietate, a carui nevalabilitate o ignora.” Apreciez ca este destul de nefericita utilizarea cuvantului „ignora” dat fiind ca acesta poate insemna si o cunoastere pe care persoana o neglijeaza in mod voit. Cu certitudine legiuitorul a facut abstractie de acest inteles si a uzat de termen cu sensul de „necunoastere”. Prin urmare, indiferent ca ca ne referim la o norma de drept civil, penal, fiscal, etc, buna-credinta trebuie sa se regaseasca in interpretarea oferita.

Prima initiativa din tara de a raspunde oamenilor cu probleme juridice prin e-mail GRATUIT ! ! !

Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica la avocat@raspunsurijuridice.ro

Va grabiti sa aflati raspunsuri? Apelati-ne la 0766 88 38 75 sau 0766 88 38 23

https://plus.google.com/u/0/110226105227936026014/posts