Potrivit Legii nr. 193/2000, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, fiind interzisă în mod expres stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Clauzele abuzive utilizate frecvent de banci sunt cele care dau dreptul acestora de a interveni în mod unilateral și discreționar în modificarea clauzelor contractuale, în special în modificarea costurilor unui credit acordat, independent de un element obiectiv cum ar fi variația unui indice de referință verificabil.
Actul normativ prevede ca o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Mai mult, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vanzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În cazul în care clientul unei banci apreciază că prevederile contractului încheiat cu instituția de credit au caracter abuziv, acesta se poate adresa fie Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), fie direct instanței de judecată.
Aparitia OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a facut ca numarul proceselor intentate de clienti bancilor sa creasca intr-un ritm alert in ultimii ani.
Costurile suplimentare, dobanda mascata incasata sub forma de comisioane, conditiile declararii scadentei anticipate, modificarea unilaterala a conditiilor contractuale si obligarea la incheierea de asigurari cu societati agreate sunt principalele motive pentru care sunt declansate procesele.
Este o practica des intalnita in conventiile de credit aceea de “a lasa la atitudinea bancii” anumite aspecte foarte importante raportate la costurile efective ale unui credit, subliniaza avocatul. Aceasta formulare permite o acoperire legala (pana la eliminarea acestor clauze de catre instantele de judecata) pentru marirea obligatiei financiare pe care un consumator o are fata de aceasta. Mai mult decat atat, simpla mentionare a unui procent de percepere a unui comision nu il face pe acesta sa fie legal; el trebuie sa fie definit intr-un limbaj usor inteligibil.
O alta clauza abuziva este cea care da posibilitatea bancii de a percepe alte sume de bani decat cele mentionate, uzand de modificarea legislatiei. Astfel, debitorul ar putea fi obligat sa achite sume care nu ar trebui sa cada in sarcina sa, ci a societatii financiare.
Cazuri rezolvate
- Etapa antejudiciară
- Etapa judiciară
- Etapa antejudiciară
- Etapa judiciară