Locuinţa socială este locuinţa care se atribuie cu chirie subvenţională unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei. Locuinţa socială nu poate fi vândută chiriaşului.
Constituirea fondului de locuinţe sociale se face prin realizarea de construcţii noi şi prin reabilitarea unor construcţii existente. Consiliile locale, contolează şi răspund de fondul de locuinţe sociale situate pe teritoriul unităţilor administrativ- teritoriale respective. Locuinţele sociale aparţin domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale şi se vor amplasa numai pe terenurile acestora.
Au acces la locuinţa socială, în vederea închirierii, familiile cu un venit mediu net lunar realizat pe ultimele 12 luni sub mediul venitului net lunar pe familie comunicat de Institutul Naţional de Statistică pe luna anterioară celei în care se adresează cererea. Nivelul minim astfel calculat va fi corectat periodic de Guvern, în funcţie de evoluţia situaiei economice şi sociale.
Contractul de închiriere a locuinţelor socile se poate rezilia :
- în condiţiile prevăzute pentru rezilierea contractului de închiriere;
- în cazul în care venitul mediu net lunar pe familie, realizat în 2 ani fiscali consecutivi, depăşeşte cu peste 20 % nivelul minim prevăzut la art. 42 din Legea locuinţei, iar titularul contractului de închiriere nu a achitat valoare nominală a chiriei cu termen de 90 de zile de la cominicare.
Nu pot beneficia de locuinţe sociale, potrivit legii, persoanele sau familiile care :
- deţin în proprietate o locuinţă;
- au înstrăinat o locuinţă după data de 1 ianuarie 1990;
- au beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe;
- deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă.
Beneficiarii locuinţelor sociale nu au dreptul să subînchirieze, să transmită dreptul de locuire sau să schimbe destinaţia spaţiului închiriat, sub sancţiunea rezilierii contractului de închiriere şi a suportării eventualelor daune aduse locuinţei şi clădirii, după caz.
Finanţarea locuinţelor sociale se asigură din bugetele locale, în limitele prevederilor bugetare aprobate anual. Statul sprijină constrcţia de locuinţe sociale prin transferuri de la bugetul de stat, stabilite anual cu această destinaţie. Persoanele fizice şi agenţii economici pot sprijini prin donaţii sau contribuţii construcţia de locuinţe sociale.
Prima initiativa din tara de a raspunde oamenilor cu probleme juridice prin e-mail GRATUIT ! ! !
Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica la avocat@raspunsurijuridice.ro
Va grabiti sa aflati raspunsuri? Apelati-ne la 0766 88 38 75 sau 0766 88 38 23
LEAVE A REPLY