Mandatul de aducere, realizat conform Noului Cod de procedura penala (NCPP), care a intrat in vigoare la 1 februarie, trebuie sa fie emis de o instanta si sa fie semnat de presedintele acesteia, se arata in noul model publicat recent pe site-ul CSM-ului.
Precizarea ca un mandat de aducere trebuie emis de o instanta si semnat de presedintele acesteia este facuta si in NCPP, care mai prevedere ca acest document trebuie sa cuprinda:
- denumirea instantei;
- data, ora si locul emiterii;
- numele, prenumele si calitatea persoanei care a emis mandatul de aducere;
- scopul pentru care a fost emis;
- numele persoanei care urmeaza a fi adusa cu mandat si adresa unde locuieste; in cazul suspectului sau inculpatului, mandatul de aducere trebuie sa mentioneze infractiunea care constituie obiectul urmaririi penale;
- indicarea temeiului si motivarea necesitatii emiterii mandatului de aducere;
- mentiunea ca mandatul de aducere poate fi folosit o singura data.
Conform NCPP, o persoana poate fi adusa in fata organului de urmarire penala sau a instantei de judecata pe baza unui mandat de aducere, daca, fiind anterior citata, nu s-a prezentat, in mod nejustificat, iar ascultarea ori prezenta ei este necesara, sau daca nu a fost posibila comunicarea corespunzatoare a citatiei si imprejurarile indica fara echivoc ca persoana se sustrage de la primirea citatiei, se mentioneaza in noile reglementari din materia penala.
De asemenea, persoanele citate trebuie sa fie atente ca mandatul de aducere se emite de catre organul de urmarire penala in cursul urmaririi penale si de catre instanta in cursul judecatii.
"In cazul in care pentru executarea mandatului de aducere, este necesara patrunderea fara consimtamant intr-un domiciliu sau sediu, in cursul urmaririi penale, mandatul de aducere poate fi dispus, la cererea motivata a procurorului, de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul", se subliniaza in NCPP.
Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar inainte de a fi chemat prin citatie, daca aceasta masura se impune in interesul rezolvarii cauzei.
LEAVE A REPLY