Sediul materiei este dat de art. 348-358 Noul Cod de Procedura Civila.
Marturisirea reprezinta actul unilateral de vointa ce presupune recunoastrea de catre o parte, din proprie initiativa sau in cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care partea adversa isi intemeiaza pretentia sau dupa caz, apararea.
Din punct de vederea al naturii sale juridice, marturisirea reprezinta atat un act de dispozitie al partii care o face, cat si un mijloc de proba.
Marturisirea reprezinta un act de dispozitie care impune existenta capacitatii depline a autorului sau, dar in acelasi timp este si un act personal ce nu poate fi facut prin reprezentat, decat in conditii speciale.
Marturisirea este de doua feluri: judiciara si extrajudiciara.
Marturisirea este judiciara atunci cand este obtinuta in fata instantei, fie provocat, adica prin intermediul interogatoriului, fie in mod spontan, cu alte cuvinte la initiativa partii care o face. Marturisirea judiciara presupune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
1. sa fie facuta in timpul procesului in care urmeaza sa fie administrata ca proba;
2. sa fie facuta inaintea instantei, chiar in timpul sedintei de judecata.
Cu privire la forta probanta a acestei probe, marturisirea are o forta probanta semnificatativa, in sensul ca ea face deplina dovada impotriva aceluia care a facut-o. Cu alte cuvinte, partea care marturiseste scuteste pe cealalta parte de sarcina ce ii revine, adica de a face dovada respectivului fapt.
Marturisirea nu poate fi divizata impotriva autorului decat in cazurile cand cuprinde fapte distincte si care nu au legatura intre ele.
De retinut este faptul ca marturisirea este irevocabila, intrucat face parte din categoria actelor de vointa unilaterale. Ea nu poate fi retractata sau lipsita de eficienta probanta, decat in cazul unei erori scuzabile. Eroarea scuzabila trebuie sa fie de fapt, si nu o eroare de drept (art. 349 alin. 3 NCPC).
De asemnea, in art. 349 alin. 4 NCPC, se prevede faptul ca “marturisirea judiciara nu produce efecte daca a fost facuta de o persoana fara discernamant sau daca duce la pierderea unui drept de care cel care face recunoasterea nu poate dispune”.
Vorbim despre marturisirea extrajudiciara in cazul in care aceasta este facuta in afara procesului in care se foloseste ca proba, iar din punct de vedere al fortei sale probante reprezinta un fapt supus aprecierii judecatorului.
Marturisirea extrajudiciara poate fi: verbala sau scrisa.
Potrivit art. 350 alin. 2 din NCPC., “marturisirea extrajudiciara verbala nu poate fi invocata in cazurile in care proba cu martori nu este admisa”.
Spre deosebire de marturisirea judiciara, in cazul marturisirii extrajudiciare regula indivizibilitatii nu se aplica.
In ceea ce priveste interogatoriu, acesta este reglementat in art. 351- 358 din NCPC.
Interogatoriul se poate incuviinta, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricareia dintre parti, cu privire la faptele persoanele, care sunt de natura sa duca la solutionarea procesului. Incuviintarea interogatoriului se face prin incheiere preparatorie.
Pe langa evaluarea admisibilitatii unei probe, instanta trebuie sa verifice si indeplinirea unor conditii speciale, in cazul interogatoriului, si anume:
1. interogatoriul sa fie in legatura cu faptele persoanale ale acelui caruia i le solicita;
2. daca faptele sunt de natura sa conduca la solutionarea procesului ;
3. daca obiectul probei este in legatura cu drepturi asupra carora legea recunoaste partilor posibilitatea de a tranza a tranzactiona.
Luare interogatoriului persoanei fizice presupune urmatoarele etape : instanta va proceda la verificarea identitatii celui chemat la interogatoriu, apoi acesta va fi intrebat de catre presedinte asupra fiecarui fapt in parte; judecatorii care intra in compunerea completului de judecata, procurorul (atunci cand acesta participa la sedinta de judecata), precum si partea adversa au posibilitatea de a adresa direct intrebarile celui chemat la interogatoriu, insa cu incuviintarea presedintelui.
La interogatoriu se raspunde fara sa se poata citi un proiect de raspuns scris in prealabil. Interogatoriu se caracterizeaza prin spontaneitate si mizeaza pe elementul de surprindere al partii chemate la interogatoriu. Aceasta se poate folosi insa de insemnari, cu incuviintarea presedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
In situatia in care ambele parti sunt de fata la luarea interogatoriului, acestea vor putea fi confruntate (art. 352 alin. 4 NCPC).
Raspunsurile primite la interogatoriu se vor trece pe aceesi foaie cu intrebarile care au fost adresate. Acesta trebuie semnat pe fiecare pagina in parte de catre presedine, de catre grefier, de partea care l-a propus, si nu in ultimul rand de persoana care a raspuns la interogatoriu.
In situatia in care partea nu se poate prezenta in fata instantei, din motive temeinice, instanta poate incuviinta ca interogatoriul sa fie luat chiar la locuinta celui chemat la interogatoriu, fie prin judecator delegat, fie prin comisie rogatorie. Se va proceda la ascultarea prin comisie rogatorie, in situatia in care partea locuieste in circumcriptia altei instante.
In ipoteza in care partea chemata la interogatoriu, refuza nejustificat sa raspunda sau nu se infatiseaza, fara a avea insa motive temeinice, instanta poate considera aceaste imprejurari ca fiind o marturisire deplina sau un inceput de dovada in folosul aceluia care a propus interogatoriul.