Noul Cod Civil reglementează în articolele 1558-1565 mijloacele de apărare a drepturilor creditorilor, fiindcă, nu de puține ori, debitorii sunt cei care încearcă să se sustragă de la îndeplinirea obligațiilor asumate. Printre aceste mijloace de apărare se numără acțiunea oblică și acțiunea pauliană.

Acțiunea oblică este mijlocul prin care creditorul exercită drepturile și acțiunile debitorului în numele său, atunci când acesta refuză sau neglijează să le execute. Așadar, creditorul nu acționează în nume propriu. Acest mijloc poate fi utilizat și atunci când debitorul suferă un prejudiciu și nu îl acționează în instanță pe cel vinovat. În acest caz, creditorul poate realiza acest demers în numele debitorului. Se poate observa că acțiunea oblică nu reprezintă o măsură de executare, ci un mijloc de conservare a gajului general al creditorilor.

Totuși, există și limitări în ceea ce privește sfera exercitării acestei acțiuni de către creditor, deoarece acesta nu poate exercita drepturile nepatrimoniale ale debitorului, ca acțiunea în divorț sau drepturile patrimoniale insesizabile, de tipul dreptului la alocații și indemnizații din partea statului. Pentru ca acțiunea oblică să poată fi exercitată, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții, astfel: creanța creditorului să fie certă și exigibilă, adică să existe și să poată fi pretinsă de creditor, debitorul să fie inactiv și să se facă dovada unui interes serios și legitim al creditorului. Toate aceste condiții vor fi verificate de instanța de judecată pentru a se constata admisibilitatea acțiunii. Efectele acestei acțiuni privesc atât raporturile dintre creditor și debitor, cât și raporturile dintre creditor și terț. Terțul pârât poate opune în fața creditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi utilizat față de debitor, întrucât creditorul se substituie în acest moment debitorului în drepturi și obligații. Dacă nu este parte în proces, hotărârea judecătorească nu produce efecte față de debitorul pasiv, acesta fiind asimilat unui simplu terț. Dacă este însă parte integrantă a procesului, debitorului inactiv îi este opozabilă hotărârea judecătorească. Trebuie să se rețină faptul că acțiunea oblică nu indisponibilizează toate drepturile debitorului, ci doar pe acelea care fraudează interesele creditorului.

Acțiunea pauliană este acțiunea prin care creditorul solicită instanței de judecată să-i fie declarate inopozabile actele încheiate de debitor în frauda intereselor sale. Trebuie facută precizarea conform căreia fraudarea intereselor creditorului nu implică în mod obligatoriu intenția debitorului de a-i produce un prejudiciu creditorului, ci chiar și simpla cunoaștere a faptului că acel act ar putea provoca un asemenea prejudiciu. Fraudarea intereselor trebuie înțeleasă drept acel act sau acea acțiune care mărește sau creează starea de insolvabilitate a debitorului. Pentru ca acest mijloc de apărare să fie utilizat, trebuie să se facă dovada prejudiciului suferit de creditor. Se observă că acțiunea pauliană se referă numai la actele juridice încheiate de debitor, indiferent de caracterul acestora, nu și la faptele juridice.

Asemenea acțiunii oblice, și acțiunea pauliană este susceptibilă de limitări, astfel încât nu pot fi atacate drepturile nepatrimoniale ale debitorului, drepturile patrimoniale exclusive ale acestuia și nici drepturile și bunurile insesizabile, de tipul renunțării la o bursă de studiu.

Pentru ca acțiunea pauliană să poată fi formulată, trebuie îndeplinite următoarele condiții: creanța creditorului să fie certă și exigibilă, precum și anterioară actelor frauduloase încheiate de debitor, iar aceste acte frauduloase să îl prejudicieze pe creditor. În ceea ce privește complicitatea terțului, aceasta nu trebuie dovedită decât atunci când se au în vedere actele juridice cu titlu oneros, de tipul contractului de vânzare-cumpărare. În privința efectelor, putem spune că actul fraudulos va fi declarat inopozabil față de creditor, însă acesta își va păstra valabilitatea și va continua să producă efecte între părți. Dacă terțul dobânditor este cel care l-a despăgubit pe creditor, atunci acesta are un drept de regres față de debitor, având posibilitatea de a cere și de a-și recupera banii.

Pentru a se face o distincție clară între cele două acțiuni, dăm următoarele exemple.

  1. Atunci când A îi vinde lui B un imobil, iar C nu își mai poate valorifica dreptul în urma acestei vânzări, C poate formula acțiunea pauliană, solicitând instanței de judecată să declare inopozabil față de el contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A și B.
  2. Atunci când A poate intenta acțiunea în revendicare față de B, care i-a luat imobilul, dar nu o face, C, creditorul său, poate formula aceasta acțiune în numele său, prin intermediul acțiunii oblice.

Spre deosebire de acțiunea oblică, acțiunea pauliană profită doar creditorului care a formulat-o, fiind individuală atât în exercițiu, cât și în efecte. Această acțiune se prescrie în termen de 1 an de când creditorul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască existența actului ce îl prejudiciază.