Nulitatea actelor de procedură civilă este o sancțiune importantă în cadrul procesului civil, determinând lipsirea totală sau parțială de efecte a actului de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. Din aceasta perspectivă, excepția nulității poate avea un efect dirimant în procesul civil, în funcție de impotanța actului de procedură a cărui validitate este contestată.

   Nulitatea poate fi una absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă ce ocrotește un interes public, ori relativă, când interesul este unul de natură privată- apărând cu precădere interesele părților.

     O altă delimitare relevantă pentru actul de procedură este făcută între nulitatea condiționată și cea necondiționată. În primul caz pentru ca nulitatea să opereze, este necesar să existe o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului încheiat fără respectarea cerinței cerute de lege. În cealaltă ipoteză, nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări, Codul de procedură civilă, Legea 134/2010, republicată, stabilește o serie de instituții de drept civil ce pot fi subsumate acestei categorii- capacitatea procesuală, reprezentarea procesuală, competența instanței, compunerea sau constituirea instanței, publicitatea ședinței de judecată, alte cerințe legale extrinseci actului de procedură. Există de asemenea o situație în care vătămarea este prezumată- în cazul nulităților prevăzute expresis verbis de lege; este vorba însă de o prezumție relativă și nu absolută, în sensul în care partea interesată poate face dovada contrară.

  Nulitatea nu produce în toate cazurile desființarea actului de procedură nevalabil întocmit, întrucât atunci când este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, instanța poate admite cererea de îndreptare a neregularităților actului de procedură. De asemenea atunci când, la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate, a dispărut cauza acesteia, actul nu va fi anulat. Ipoteza de îndreptare a neregularităților actului de procedură este limitată, nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea, o altă sancțiune procedurală ori dacă se produce/ subzistă o vătămare.

    Dacă nulitatea va opera, actul procedural va fi desființat, în tot sau în parte de la data îndeplinirii sale. Incidența excepției nu împiedică faptul ca acesta să producă alte efecte juridice decât cele care decurg din natura sa proprie. Din această perspectivă, numitul efect al nulității este o aplicație pe plan procesual a instituției conversiunii actului juridic de drept substanțial.

   Desființarea unui act de procedură atrage și desființarea actelor de procedură urmatoare, dacă nu pot avea o existență de sine stătătoare, efect corespunzător principiului de drept civil resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis”. Pentru acest efect de drept substanțial, excepțiile nu sunt ca în dreptul procesual, existența de sine stătătoare a actului, ci efectele desființării actului juridic în raport cu terții care au dobândit între timp drepturi asupra bunului litigios, în acest sens operând excepțiile prevăzute de art.1648, 1649, din Codul Civil, Legea nr. 287/2009.

  Dacă operează nulitatea, instanța poate dispune refacerea actului de procedură cu respectarea tuturor condițiilor de validitate. Acest efect al nulității este similar refacerii contractului nul, din dreptul civil, cu respectarea cauzelor de valabilitate, ale căror efecte se vor produce doar pentru viitor, art.1259 Cod civil.

    Nulitatea este o instituție importantă de drept, ale cărei efecte trebuie analizate în dinamica celor doua ramuri de drept implicate- procesual civil și substanțial civil, ambele fiind implicate în soluționarea raportului litigios.