Urmând concluziile unei vaste doctrine a dreptului privat, noua reglementare prevede o serie de obligaţii exprese în sarcina părţilor implicate în negocieri. Este, aşadar, vorba de obligaţii legale. Pe lângă acestea, o serie de obligaţii pot fi deduse din acestea şi trebuie calificate ca obligaţii implicite. In sfârşit, o ultimă categorie de obligaţii poate fi rezultatul convenţiilor preparatorii încheiate de părţi în faza negocierii. Iată câteva exemple:
a) obligaţia de bună-credinţă este o obligaţie legală expres prevăzută de art. 1183 alin. (2) noul Cod Civil, confonn căruia „Partea care se angajează într-o negociere este ţinută să respecte exigenţele bunei-credinţe. Părţile nu pot conveni limitarea sau excluderea acestei obligaţii . Este o obligaţie imperativă, ceea ce presupune că părţile nu o pot înlătura sau limita. înţelesul bunei-credinţe este dificil de determinat şi, în dreptul comparat, s-a constatat imposibilitatea furnizării unei definiţii complete a conceptului. Mai simplă ar fi însă determinarea manifestărilor contrare bunei-credinţe şi care trebuie astfel eliminate sau prohibite în faza precontractuală, cum ar fi: angajarea intr-o negociere precontractuală fară intenţia reală de a încheia un contract, întreruperea intempestivă a negocierilor etc. Exact aceeaşi este şi concepţia reţinută de legiuitor care indică exemplificativ că iniţierea sau continuarea negocierilor fară intenţia de a încheia contractul este contrară bunei-credinţe [art. 1183 alin. (3) noul Cod Civil] şi că „partea care iniţiază, continuă sau rupe negocierile contrar bunei-credinţe răspunde pentru prejudiciul cauzat celeilalte părţi” [art. 1183 alin. (4) teza I noul Cod Civil]. Din obligaţia de bună-credinţă se pot deduce şi numeroase obligaţii numite uneori „implicite”, între care, cea mai semnificativă ar fi obligaţia de informare precontractuală (căreia îi vom oferi o imagine distinctă în paragrafele ce urmează);
b) obligaţia de confidenţialitate este a două obligaţie legală reţinută în faza negocierii. Ea este prevăzută de art. 1184 noul Cod Civil, conform căruia: „Când o informaţie confidenţială este comunicată de către o parte în cursul negocierilor, cealaltă parte este ţinută să nu o divulge şi să nu o folosească în interes propriu, indiferent dacă se încheie sau nu contractul. încălcarea acestei obligaţii atrage răspunderea părţii în culpă.” De această dată, nu mai este vorba de o obligaţie imperativă, ci dispozitivă: părţile pot deroga de la prevederile art. 1184 noul Cod Civil, permiţând utilizarea informaţiilor obţinute în cadrul negocierilor şi în relaţiile cu alte persoane, eventual în alte negocieri. Semnificaţia acestei permisiuni echivalează cu o recalificare a informaţiilor schimbate ca nefiind confidenţiale. Adesea, eliminarea voluntară a confidenţialităţii este compensată de alte obligaţii (de această dată convenţionale), cum ar fi obligaţia de sinceritate cu privire la eventualele negocieri paralele, la persoanele cu care acestea sunt purtate, la rezultatul acestora etc.;
c) obligaţia de informare precontractuală — în pofida lipsei unui text expres în această privinţă, teoria generală a viciilor de consimţământ ne obligă să constatăm că în faza precontractuală este necesar să fie reţinută şi această obligaţie pe care o considerăm legală şi implicită, despre care putem considera că este dedusă din obligaţia generală de bună-credinţă. Din definiţia legală a dolului ca viciu de consimţământ, oferită de art. 1214 noul Cod Civil, deducem că există o obligaţie legală de informare a contractantului faţă de cealaltă parte, „asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie”. Obiectul obligaţiei de informare este dat de o sumă de informaţii legate de viitorul contract şi care sunt considerate importante pentru încheierea acestuia. Bunăoară, este esenţială informarea cumpărătorului cu privire la existenţa unor servituti neaparente care grevează imobilul ce se propune a fi vândut, informarea partenerului de negocieri cu privire la riscurile produsului ce se propune a fi vândut etc. Obligaţia de infonnare este considerată a fi o obligaţie de rezultat, în sensul că, cel care o datorează trebuie să se asigure că transmiterea informaţiilor (comunicarea) s-a realizat şi că astfel, scopul obligaţiei a fost realizat, precum şi că destinatarul informaţiei a înţeles informaţiile care i-au fost furnizate. Distincţii complexe sunt legate însă de scopul informaţiilor furnizate: poate fi vorba de informaţii necesare asigurării unui consimţământ neviciat, valid, după cum poate fi vorba de informaţii furnizate în scopul asigurării unei corecte şi complete executări a contractului, de unde, adesea, şi sancţiunile diferite ale neexecutării obligaţiei. Caracterul precontractual sau contractual al obligaţiei de infonnare este adesea dificil de determinat datorită formării progresive a consimţământului în faza negocierii contractului . In anumite domenii, obligaţia de informare precontractuală are un caracter legal şi expres. Ne referim în mod prioritar la formalismul informativ instituit de legislaţia consumului, dar nu numai. Sancţiunile sunt şi ele diverse: poate fi vorba de sancţiunile aplicabile viciilor de consimţământ sau chiar de sancţiuni contractuale;
d) mai putem reţine numeroase obligaţii de sorginte contractuală şi rezultate din convenţiile preparatorii, încheiate în vederea organizării fazei precontractuale. Avem în vedere, de exemplu, obligaţia de a negocia, de a continua negocierile, de sinceritate, de exclusivitate a negocierilor, de asistenţă, de suportare a anumitor costuri precontractuale etc.
Prima initiativa din tara de a raspunde oamenilor cu probleme juridice prin e-mail GRATUIT ! ! !
Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica la avocat@raspunsurijuridice.ro
Va grabiti sa aflati raspunsuri? Apelati-ne la 0766 88 38 75 sau 0766 88 38 23
LEAVE A REPLY