Parlamentul European a adoptat în data de 20 ianuarie 2016, Directiva privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și ale dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.
Conform directivei, autoritățile ar trebui să se abțină de la prezentarea persoanelor suspectate sau acuzate ca fiind vinovate, în instanță sau în public, prin utilizarea unor măsuri de constrângere fizică, cum ar fi cătușele, cutii de sticlă, boxe, lanțuri, cu excepția cazului în utilizarea unor astfel de măsuri este necesară din motive specifice cazului, precum cele legate de securitate, inclusiv pentru a preveni persoanele suspectate sau acuzate de a-și face rău sau a-i vătăma pe alții ori de a preveni distrugerile ori contactul cu alte persoane, cum ar fi martori sau victime. Totodată, în cazul în care este practic posibil, autoritățile competente ar trebui să se abțină de la prezentarea persoanelor suspectate sau acuzate în instanță sau în public în timp ce poartă uniforme de închisoare, pentru a se evita impresia că aceste persoane sunt vinovate.
sursa: legal-land.ro
LEAVE A REPLY