De ce nu exista pedeapsa cu moartea in Romania? Din omenie si din cauza faptului ca pentru a condamna un criminal pentru faptele sale nu putem fi la randul nostru criminali (in plus, nu da bine in comunitatea europeana).
Totusi, pedeapsa capitala are o lunga si variata istorie pe teritoriul tarii noastre. Doua dintre cele mai rasunatoare exemple in acest sens sunt Vlad Tepes (domnitor in Tara Romaneasca) cunoscut si astazi in toata lumea pentru executarea a mii de oameni prin tragerea in teapa si autoritatile imperiale austriece (Transilvania 1785) ce au pus in aplicare pedeapsa capitala prin „tragerea pe roata” fata de Horea si Closca (doi dintre cei care au pornit rascoala taranimii impotriva constrangerilor feudale din Transilvania).
Codul penal din 1864 a prevazut pedeapsa cu moarta doar pntru infractiunile comise in timp de razboi.
In timpul Romaniei comuniste au fost executate 104 persoane iar Tribunalul Militar Bucuresti a condamnat intre anii 1965 si 1989, 47 de persoane. Pedeapsa cu moartea a fost inlocuita cu pedeapsa detentiunii pe viata in 1990, ultimele persoane executate fiind sotii Ceausescu.
Pedeapsa capitala a fost dusa la indeplinire in decursul istoriei prin: impuscare, spanzurare, ardere pe rug, decapitare, ghilotina, lapidare, scaunul electric etc. In prezent, desi o metoda deosebit de barbara, se mai foloseste inca „lapidarea” (omorarea cu pietre) in unele tari precum Afganistan sau Iran.
In SUA, din cele 50 de state care alcatuiesc federatia, 36 dintre ele folosesc pedeapsa capitala. Metodele prin care este dusa la indeplinire variaza, fiecare stat avand practica sa deoarece executia nu face parte din legislatia federala. 14 dintre ele practica electrocutarea, 8 recurg la camera de gazare, 19 la injectia letala, 2 la impuscare iar 3 folosesc spanzurarea. In SUA se comit in fiecare an aproximativ 25.000 de crime si asasinate iar pana in anul 1991 au fost condamnate la moarte 14.000 de persoane. Ne intrebam asadar care ar fi numarul crimelor si asasinatelor daca nu ar exista pedeapsa cu moartea.
Oricat de eficienta pare a fi aceasta metoda, in realitate lucrurile nu sunt atat de simple. „Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte” este, din punctul meu de vedere, ultimul refugiu al incompetentei. Omul stie de frica, omul nu actioneaza daca stie ce consecinte drastice pot avea faptele sale, dar in acelasi timp crimele au totusi loc. Intr-un numar mai redus, vietile salvate prin descurajarea unora, ajung sa fie diminuate statistic vorbind, de vietile celor pe care ii executa chiar statul.
Argumentul conform caruia „prin uciderea unui criminal salvam alte vieti pe care el le-ar fi putut lua” este doar dovada faptului ca sistemul nu ar fi capabil sa asigure inchiderea sa eficienta. Ce vieti ar putea lua daca odata prins este extrem de bine pazit? Si in plus, este normal sa condamnam un om pentru ceva ce inca nu a facut?
In Romania, sunt intr-adevar foarte multe persoane care sustin pedeapsa capitala din rationamente simple. Dar aceste rationamente nu tin de criminalul in sine ci de sistemul juridic romanesc ce pare a fi mult prea bland. Moartea este iremediabila, atunci de ce ar tebui ca acela care a ucis o persoana sa poata beneficia de dreptul de a se remedia? Oamenii trec cu greu peste soc, peste pierderea cuiva drag si ne pare nedrept ca cel ce a ucis in deplina cunostinta de cauza sa beneficieze de un tratament atat de usor: o perioada in inchisoare uneori cu posibilitatea liberarii conditionate. In plus, tot sistemul este de vina pentru ca nu a gasit o posibilitate de a acorda daca nu mai multe, cel putin la fel de multe resusrse financiare pentru un orfan cate acorda pentru un detinut.
Si atunci, daca lucrurile stau intr-adevar asa, de ce nu aplicam si noi pedeapsa capitala? Raspunsul practic suna cam asa: comunitatile exista pentru a investi in oameni. Acela pe care l-am pierdut nu mai poate fi readus printre noi indiferent ce am face. Raspunsul moral in schimb, este mult mai complex. In primul rand un criminal ucide manat de sentimente, de instincte. Spre exemplu, un om care ucide un alt om pentru ca acesta i-ar fi ucis o ruda. Acest criminal a actionat, ne place sau nu, potrivit naturii sale, dar statul ca entitate nu are aceste sentimente si deci este mult mai bun de atat. Statul ucide „la costum” rece, manat nu de vreo emotie (justificata sau nu), ci pe baza unui text de lege. Consider ca statul poate cel mult sa intervina pentru a-l separa pe acest individ de restul, nu de a-i lua viata. Nu poti condamna o crima, nu poti spune ca asa ceva este un lucru rau, atata timp cat tu o pui in aplicare. Nu gasesc „naturala” crima din razbunare indifrent care a fi motivele, nu asta doresc sa spun, ci ca ea tine de „om” si de barbaria din care se trage, ca atare aceia care vor sa actioneze pe sistemul „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” pot foarte bine sa se intoarca in jungla si sa-si faca legea proprie.
In al doilea rand, un alt motiv pentru care nu am gasit si nu voi gasi niciodata justificata pedeapsa capitala, este incertitudinea vinovatiei. Nici daca individul ar recunoaste nu poti fi 100% sigur ca el a facut-o. Sistemele nu sunt perfecte, niciunul dintre ele oricare ar fi acela. Un sistem perfect este o utopie. Asadar, exista cel putin o sansa de 0,1 % ca un om nevinovat sa fi fost deja executat. Ori noi, nu ne declaram tocmai impotriva uciderii unui om nevinovat? Nu pentru asta am construit legi si sisteme? Nu pentru protectie cedam un pic din libertatea noastra? Daca exista persoane care accepta cu usurinta ideea practica a uciderii unui criminal, atunci si sistemul fiind asemenea lui, luand cu siguranta si el vieti nevinovate, atunci putem la fel de bine sa ne lasam pe mana oricruia dintre criminalii pe care ii cunoastem. Doar stim deja ca si ei pot face la fel de bine ceea ce poate face si sistemul.
Prima initiativa din tara de a raspunde oamenilor cu probleme juridice prin e-mail GRATUIT ! ! !
Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica la avocat@raspunsurijuridice.ro
Va grabiti sa aflati raspunsuri? Apelati-ne la 0766 88 38 75 sau 0766 88 38 23
LEAVE A REPLY