Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, de principiu, persoana vătămată în urma unui accident de circulaţie, pentru care asigurătorul are obligaţia de desdăunare, ar trebui să primească, în primul rând, despăgubiri materiale, dar şi daune morale, în măsura în care este cazul.

În ceea ce priveşte daunele morale, deşi în cuprinsul art. 51 pct. 1 lit. f) al Normelor de aplicare a Legii nr. 136/1995 se precizează că la stabilirea despăgubirilor trebuie avută în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România, totuşi, potrivit dispoziţiilor constituţionale, tratatele pe care România le-a semnat şi adoptat, fac parte din legislaţia românească, având chiar prioritate în faţa acesteia, în acest context, atât jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cât şi a C.E.D.O. fiind obligatorie pentru instanţele din România. În speţă, Înalta Curte a reţinut că reclamanta, deşi putea face dovada daunelor materiale pe care le-a suferit, a preferat să ceară numai daune morale în cuantum foarte mare, considerând, probabil, că acestea vor acoperi şi daunele materiale. Înalta Curte a precizat că acordarea daunelor morale trebuie făcută într-un cuantum care să asigure doar repararea prejudiciului moral, fără a suplini daunele materiale, ţinându-se cont de criteriile menţionate anterior, dar şi de contextul economico social în care părţile vătămate se află, pentru ca această despăgubire să nu constituie o îmbogăţire fără just temei.

(Decizia nr. 2129 din 30 mai 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect daune morale)