prejudiciuPrescripția extinctivă constituie o sancțiune civilă prevăzută de lege ce împiedică exercitarea dreptului de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă.
Pentru susținerea unei cereri procesuale pe cale de acțiune sau de excepție este important a se determina regimul juridic al prescripției extinctive întrucât aceasta poate avea un efect dirimant, punând capăt procesului pendinte, în urma admiterii excepției.
Astfel, există drepturi care sunt imprescriptibile (precum constatarea existenței sau inexistenței unui drept, constatarea nulității absolute a unui act juridic etc) , nefiind supuse prescripției, ele pot fi valorificate oricând, bucurându-se de un drept material la acțiune.
Pe de altă parte, există drepturi prescriptibile, care se bucură de un drept material la acțiune pentru o anumită perioadă de timp, ce curge de la un moment stabilit de lege, fiind supus unor cauze de suspendare sau de întrerupere.
Prescripția nu operează de plin drept, organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu, chiar dacă invocarea acesteia ar fi în interesul statului sau al unității administrativ-teritoriale. După împlinirea termenului de prescripție, cel obligat poate să refuze executarea prestației. Cel care a executat de bunăvoie obligația după ce termenul de prescripție s-a împlinit nu are dreptul să ceară restituirea prestației, chiar dacă la data executării nu știa că termenul prescripției era împlinit.
Dacă există un anumit drept prescriptibil, stingerea dreptului principal, stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, dacă legea nu prevede altfel. De asemenea, dacă un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestațiile datorate. Această regulă nu se aplică situațiilor în care prestațiile succesive alcătuiesc prin finalitatea lor, rezultată din lege sau convenție, un tot unitar. În acest sens pot fi amintite contractele de credit, în care este restituit sub forma prestațiilor succesive creditul acordat, situație în care prescripția pentru întreaga creanță va curge de la data ultimei plăți.
De asemenea, stingerea dreptului la acțiune privind creanța principală nu atrage și stingerea dreptului la acțiunea ipotecară. În acest din urmă caz, creditorul ipotecar va putea urmări oricând, sub rezerva dreptului de a obține executarea silită, doar bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri. Aceste prevederi nu se aplică prescripției dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor și a altor accesorii ale creanței ipotecare, care, în afara capitalului, nu mai pot fi acoperite după împlinirea prescripției din valorificarea, pe cale silită, a bunului grevat.
Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, iar instanța constată prescriptibilitatea dreptului care se invocă, se pune capăt procesului, un atare drept nu se bucură de protecție juridică. O plată făcută după ce prescripția s-a împlinit este considerată ca valabil făcută chiar dacă solvensul nu știa că termenul s-a împlinit, așadar nu va fi vorba de o plată nedatorată.
Depășirea termenului de prescripție dacă s-a produs din motive temeinice are ca remediu procesual repunerea în termenul de prescripție. Aceasta poate fi dispusă în măsura în care partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depășirea termenului de prescripție.