Coordonator:  Av. Bogdan Dobrescu

În literatura juridică, prescripţia a fost definită ca fiind acea instituţie juridică ce constă în stingerea dreptului la acţiune în sens material ca urmare a neexercitării dreptului în termenul stabilit de lege. Prin drept la actiune se intelege dreptul de a constringe o persoana, cu ajutorul fortei publice, sa execute o anumita prestatie, sa respecte o anumita situatie juridical sau sa suporte orice alta sanciune civila, dupa caz. Dupa ce din art 2500 alin (1) C civ se poate deduce ca prescriptia are ca efect stingerea dreptului material la actiune, art 2506 alin (2) C. civ. precizeaza expres ca, dupa implinirea termenului de prescriptie, cel obligat poate sa refuze executarea obligatiei. Ca orice termen, şi termenul de prescripţie extinctivă are un început (marcat de momentul la care începe să curgă prescripţia extinctivă), o durată, precum şi un sfârşit (marcat de momentul împlinirii prescripţiei extinctive).

Spre deosebire de reglementarea cuprinsa in fostul art. 18 din Decretul nr. 176/1958 privitor privitor la prescriptia extinctiva, in prezent, organul de jurisdictie competent nu poate aplica prescriptia din oficiu. Mai mult decat atat, art. 2512 alin. (3) C. civ. stipuleaza in mod expres faptul ca prescriptia nu poate fi invocata din oficiu nici macar in acele situatii in care ar fi in interesul statului sau al unitatilor sale administrative-teritoriale.

De asemenea, exista posibilitatea renuntarii la prescriptie. Art 2515 alin (3) al Noului Cod Civil permite partilor care au capacitate deplina de exercitiu sa modifice, prin accord expres, durata termenelor de prescriptie sau cursul prescriptiei prin fixarea inceputului acesteia sau prin modificarea cauzelor legale de suspendare sau de intrerupere. In privinta modificarii termenelor de prescriptie prin acordul expres al partilor, acestea pot fi reduse sau marite, fixand anumite limite.

Astfel, in cazul termenelor de prescriptie legale mai mici de 10 ani, noua durata a acestora, convenita de parti, nu poate fi mai mica de un an si nici mai mare de 10 ani, iar in cazul termenelor de prescriptie de cel putin 10 ani, noua durata a acestora poate fi stabilita pana in 20 de ani. Partile nu au posibilitatea de a modifica durata termenelor de prescriptie extinctiva sau cursul acesteia in cazul drepturilor la actiune de care partile nu pot sa dispuna si nici in cazul actiunilor derivate din contractile de adeziune, de asigurare si cele supuse legislatiei privind protectia consumatorului. Alin (6) al art 2515 sanctioneaza cu nulitatea absoluta orice conventie sau clauza contrara dispozitiilor acestuia.

Efectul prescriptiei extinctive este cladit pe doua principii:

-odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept subiectiv principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile subiective accesorii, in afara cazului in care prin lege se dispune altfel [ art. 2503 alin (1) C. civ.]

-in cazul in care un debitor este obligat la prestatii successive, dreptul la actiune cu privire la fiecare dintre aceste presatii se stinge printr-o prescriptie deosebita, chiar daca debitorul continua sa execute una sau alta dintre prestatiile datorate, cu exceptia cazului in care prestatiile successive alcatuiesc, prin finalitatea lor, rezultata din lege sau conventie, un tot unitar.

Prima initiativa din tara de a raspunde oamenilor cu probleme juridice prin e-mail GRATUIT ! ! !

Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica la avocat@raspunsurijuridice.ro

Va grabiti sa aflati raspunsuri? Apelati-ne la 0766 88 38 75 sau 0766 88 38 23

https://plus.google.com/u/0/110226105227936026014/posts