Principiul restabilirii situatiei anterioare (repunerii in situatia anterioara) reprezinta regula de drept potrivit careia tot ce s-a executat in baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel incat partile raportului juridic sa ajunga in situatia in care acel act juridic nu s-ar fi incheiat. Acest principiu vizeaza efectele nulitatii actului juridic intre partile raportului juridic nascut din actul respectiv, iar nu si efectele fata de terti.  Principiul acesta este reglementat in art. 1254 alin 3 C.civ., articol care prevede ca in cazul in care contractul este desfiintat, fiecare parte trebuie sa restituie celeilalte, in natura sau prin echivalent, prestatiile primite, potrivit prevederilor art. 1639-1647 C.civ., chiar daca acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu”, aplicandu-se, pe temeiul art.1325 C.civ si actelor juridice unilateral lovite de nulitate. 
 
Actiunea in restituirea prestatiilor efectuate in baza unui act juridic anulat este diferita de chiar actiunea in nulitate. 
Sub aspect procesual, cel interesat poate solicita atat declararea nulitatii, cat si restabilirea situatiei anterioare, ipoteza in care actul de procedura prin care se declanseaza procesul civil are doua capete de cerere: unul principal, prin care se solicita declararea nulitatii actului juridic, si unul accesoriu, prin care se solicita restituirea prestatiilor efectuate in temeiul actului juridic respectiv, capat ce va fi solutionat numai daca se va admite capatul de cerere principal. De asemenea, cel interesat are si posibilitatea solicitarii intai a anularii actului juridic, iar apoi, in cazul in care instanta dispune desfiintarea acestuia, declansarea unui al doilea proces, avand ca obiect restituirea prestatiilor efectuate in baza actului juridic anulat. 
 
Daca reclamantul a cerut doar anularea actului juridic, iar paratul nu a solicitat, pe carea cererii reconventionale, restituirea prestatiilor efectuate, instanta nu poate sa dispuna din oficiu restabilirea situatiei anterioare, intrucat s-ar incalca principiul disponibilitatii, principiu specific procesului civil.  In situatia in care una dintre parti solicita restituirea prestatiei pe care a executat-o, instanta va dispune si restituirea prestatiei executate de cealalta parte. 
 
Reprezinta exceptii de la acest principiu acele situatii in care prestatiile efectuate in temeiul unui act juridic desfiintat nu sunt supuse restituirii, ci sunt mentinute in tot sau in parte. Sunt exceptii:
-pastrarea de catre posesorul (dobanditorul dintr-un act juridic translativ ori constitutiv de drepturi reale principale asupra unui bun frugifer) de buna-credinta, a fructelor culese in intervalul de timp cat a durat buna sa credinta 
-cazul celui lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, care este tinut sa restituie prestatiile primate numai in limita folosului realizat, apreciat la data cererii de restituire, excluzand ipoteza in care cu intentie sau din culpa grava, a facut ca restituirea sa fie imposibila, situatie in care va fi tinut la restituirea integrala
-cazul cand dobanditorul dintr-un act juridic prin care s-a transmis ori constituit dreptul de proprietate sau un alt drept real principal, lovit de nulitate, ar putea invoca uzucapiunea
-cazul in care a intervenit prescriptia extinctiva a actiunii in restituirea prestatiilor executate in temeiul actului juridic lovit de nulitate
 
Restituirea se face in natura sau dupa caz, prin echivalent, regula constituind-o restituirea in natura. Potrivit art. 1640 alin 1 si alin 2 C.civ., daca restituirea nu poate avea loc in natura din cauza imposibilitatii sau a unui impediment serios ori daca restituirea priveste prestarea unor servicii deja efectuate, restituirea se face prin echivalent, valoarea prestatiilor apreciindu-se la momentul in care debitorul obligatiei de restituire a primit ceea ce trebuie sa restituie. 
 
Pentru ipoteza pieirii totale si nefortuite sau a instrainarii bunului supus restituirii, art. 1641 C.civ distinge doua situatii. Daca debitorul obligatiei de restituire a fost de rea-credinta ori obligatia de restituire provine din culpa sa, cauza de nulitate fiindu-i imputabila, atunci restituirea se face in functie de valoarea cea mai mare dintre valoarea bunului la momentul la care l-a primit si valoarea bunului  la momentul pierderii ori al instrainarii.  Daca debitorul obligatiei de restituire a fost de buna-credinta si obligatia de restituire nu provine din culpa sa, atunci el este tinut sa plateasca valoarea bunului, considerate fie la momentul primirii sale, fie la acela al pierderii ori a instrainarii, in functe de cea mai mica dintre valori. 
 
Pentru ipoteza pieirii totale si fortuite a bunului supus restituirii, art. 1642 distinge doua situatii. Daca debitorul obligatiei de restituire a fost de rea-credinta ori obligatia de restituire provine din culpa sa, el nu este liberat de restituire decat daca dovedeste ca bunul ar fi pierit si in cazul in care, la data pieirii, ar fi fost deja predate creditorului. Daca debitorul obligatiei de restituire a fost de buna-creedinta si obligatia de restituire nu  provine din culpa sa, el este liberat de aceasta obligatie, insa trebuie sa cedeze creditorului obligatiei de restituire fie indemnizatia incasata pentru aceasta pieire, fie, atunci cand nu a incasat-o inca, dreptul de a primi aceasta indemnizatie. 
Daca bunul ce face obiectul restituirii a suferit o pierdere partiala, cum este o deteriorare sau o alta scadere de valoare, cel obligat la restituire este tinut sa il indemnizeze pe creditor, cu exceptia cazului in care pierderea rezulta din folosinta normala a bunului sau dintr-o imprejurare neimutabila debitorului. Atunci cand cauza restituirii este imputabila creditorului, bunul ce face obiectul restituirii trebuie inapoiat in starea in care se gaseste la momentul introducerii actiunii, fara despagubiri, afara de cazul cand aceasta stare este cauzata din culpa debitorului restituirii. 
 
In cazul in care debitorul care trebuie sa restituie bunul in natura a efectuat cheltuieli privitoare la acel bun, el poate solicita obligarea celeilalte parti sa ii restituie aceste cheltuieli, in cazul in care a fost de rea credinta si cauza restituirii ii este imputabila aplicandu-i-se regulile prevazute in materia accesiunii pentru posesorul de rea-credinta , iar daca este de buna-credinta si cauza restituirii nu ii este imputabila se aplica regulile prevazute in material accesiunii pentru posesorul de buna-credinta. 
 
Daca debitorul obligatiei de restituire a bunului a fost de buna-credinta, nu numai ca dobandeste fructele produse de bunul suspus restituirii, dar nu datoreaza nicio indemnizatie pentru folosirea bunului, exceptie facand cazul in care aceasta folosinta a fost obiectul principal al prestatiei si a cazului in care bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide. Cand cel obligat la restituire a fost de rea-credinta ori cand cauza restituirii ii este imputabila, el este tinut, dupa compensarea cheltuielilor angajate cu producerea lor, sa restituie frutele pe care le-a dobandit sau putea sa le dobandeasca si sa il indemnizeze pe creditor pentru folosinta pe care bunul i-a putut-o procura. 
 
Cheltuielile efectuate cu restituirea prestatiilor se suporta, conform art.1646 C.civ., fie de parti proportional cu valoarea prestatiilor care se restituie, fie integral de cel care a fost de rea credinta ori din a carui culpa contractual a fost desfiintat. 
 

Prima initiativa din tara de a raspunde oamenilor cu probleme juridice prin e-mail GRATUIT ! ! !

Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica la avocat@raspunsurijuridice.ro
Va grabiti sa aflati raspunsuri? Apelati-ne la 0766 88 38 75 sau 0766 88 38 23

https://plus.google.com/u/0/110226105227936026014/posts