Reglementare: Cod Civil art. 858 și următ., Constituția României art. 136.
Proprietatea publică este proprietatea care aparține statului sau unei unități administrativ-teritoriale asupra bunurilor, care prin natura lor sau prin interesul legii sunt de uz sau de interes public, cu condiția ca acestea să fie dobândite prin unul din modurile prevăzute de lege.
Constituția României prevede în art. 136 obiectul exclusiv al proprietății publice și anume: bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică. Celelalte bunuri care aparțin statului sau unităților administrativ-teritoriale fac parte din domeniul public sau privat al acestora, însă numai dacă au fost, la rândul lor, dobândite prin unul din modurile prevăzute de lege.
Bunurile proprietate publică fac parte din domeniul public național, județean sau local. Delimitarea dintre aceste domenii se face în condițiile legii. Bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietății publice a statului sau a unităților administrativ-teritoriale potrivit legii organice nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ teritoriale sau invers, decât ca urmare a modificării legii organice.
Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
Dreptul de proprietate publică se dobândește:
• prin achiziție publică, efectuată în condițiile legii;
• prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii;
• prin donație sau legat, acceptat în condițiile legii, daca bunul, prin natura lui sau prin voința dispunătorului, devine de uz ori de interes public;
• prin convenție cu titlu oneros, daca bunul, prin natura lui sau prin voința dobânditorului, devine de uz ori de interes public;
• prin transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia sau din domeniul privat al unei unități administrativ-teritoriale în domeniul public al acesteia, în condițiile legii;
• prin alte moduri stabilite de lege.
Dreptul de proprietate publică se stinge daca bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat, dacă a încetat uzul sau interesul public, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
LEAVE A REPLY