REPARAREA PREJUDICIILOR CREATE PERSOANELOR JURIDICE PRIN ACȚIUNILE DENIGRATOARE ALE FOȘTILOR ANGAJAȚI

                           REPARAREA PREJUDICIILOR CREATE PERSOANELOR JURIDICE PRIN ACȚIUNILE                                                             DENIGRATOARE ALE FOȘTILOR ANGAJAȚI

           În contextul încetării neamiabile a unor raporturi contractuale de muncă pot lua naștere conduite denigratoare adoptate de foștii angajați față de angajatorul la care aceștia au activat pentru o perioadă de timp.

    Aceste conduite se pot concretiza în articole postate pe diverse bloguri, dezvăluiri făcute în  diferite articole de presă, precum și alte forme de populare cu impact social concret, a pretinsei activități ilegale sau imorale a angajatorului. Prin propagarea acestor susțineri, care în multe cazuri iau forma unui limbaj tendențios, inadecvat unei expuneri obiective sau chiar vulgar, se urmărește diminuare încrederii publice în activitatea desfășurată de respectiva persoană juridică.

     În acest caz prejudiciul care se creează este determinat de încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice, consacrate de dispozițiile art. 257 coroborat cu art. 253 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată[M. Of. nr. 505/2011], cu modificările şi completările ulterioare.

     Prin reținerea acestui prejudiciu instanța poate dispune:

1. a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
2. b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
3. c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.

  Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:

1. a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;
2. b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat;
3. c) poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

     În cazul reținerii unui prejudiciu dovada acestuia este supusă îndeplinirii unor condiții de fond. Acestea vizează 1) prejudiciul creat (dovada se poate face cu documentele contabile ale persoanei juridice din care să reiasă afectarea activității , sub aspectul câștigurilor înregistrate), 2) fapta ilicită ( expunerea faptelor prezentate încalcă principiul constituțional al libertății de exprimare, în sensul în care prejudiciează demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei, dreptul la propria imagine, ori vizează manifestări obscene, contrare bunelor moravuri), 3) existența vinovăției ( autorul prejudiciului a prevăzut și fie a urmărit, fie a acceptat producerea lui), 4) legătura de cauzalitate ( prejudiciul creat este consecința directă și imediată sau mediată a activității ilicite, dovadă care se poate face prin examinarea cronologiei în care acestea au intervenit).

     În plus, pentru a putea fi atrasă răspunderea pentru fapta proprie trebuie analizate cerințele care privesc persoana autorului, astfel încât acesta să răspundă delictual pentru fapta săvârșită. Trebuie stabilit că autorul blogului, articolului este fostul angajat. De asemenea, prevederile art. 30 alin.( 8) din Constitutia Romaniei, republicată,  dispun in mod neechivoc ca „răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusa la cunostința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare (s.n.), al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii” (adica, în condițiile dreptului comun, dispozițiile art. 1349 și urm. din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările ulterioare).

      In acelasi sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că art. 10 alin.(2) din Conventie presupune indatoriri si responsabilitati, aplicabile deopotriva jurnalistilor, persoanelor care au posibilitatea si aduc la cunostinta opiniei publice in mod real, efectiv, informatii referitoare la diferite persoane, chiar si atunci cand este vorba de chestiuni de un interes general semnificativ. Aceste indatoriri si responsabilitati pot avea o importanță specială dacă există riscul atingerii reputației unor persoane, punând astfel în pericol drepturile altuia (cauza Tanasoaica împotriva României, hotararea din 19 iunie 2012, cauza Tammer împotriva Estoniei, hotărârea din 6 februarie 2001).

      De asemenea, Curtea Europeana a constatat ca, la randul lor, si ziaristii sunt tinuti de aceleasi îndatoriri si responsabilitati și atunci cand redau continutul unor articole aparute în alte publicatii (cauza Radio France si altii impotriva Frantei, hotararea din 30 martie 2004), sau afirmatii asumate in mod public de catre alte persoane.