Executarea silita se poate cere doar atunci cand creanta este certa, lichida si exigibila. Potrivit art. 662 alin 2 C proc civila, creanta este certa cand existenta ei neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu, iar conform alin 3, creanta este lichida atunci cand obiectul ei este determinat sau cand titlul executoriu contine elemente care permit stabilirea lui. Acest articol nu permite efectuarea executarii unei creante constatate printr-un titlu executoriu daca dovedirea caracterului cert sau lichid al creantei se face prin alte inscrisuri, chiar daca acestea sunt autentice sau chiar daca, sub semnatura privata fiind, sunt recunoscute de debitor. Potrivit art. 662 alin 4 C proc civila, creanta este exigibila daca obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decazut din beneficiul termenului de plata. Conform art. 1417 NCC, debitorul decade din beneficiul termenului daca se afla in stare de insolvabilitate sau, dupa caz, de insolventa declarata in conditiile legii, precum si atunci cand, cu intentie sau din culpa grava, diminueaza prin fapta sa garantiile constituite in favoarea creditorului sau nu constituie garantiile promise. Decaderea din beneficiul termenului poate fi ceruta si atunci cand, din culpa sa, debitorul ajunge in situatia de a nu mai satisface o conditie considerata esentiala de creditor la data incheierii contractului. Aceasta decadere trebuie constatata sau, dupa caz, dispusa de catre instanta, iar hotararea care dovedeste exigibilitatea anticipata trebuie depusa la executor impreuna cu titlul executoriu. Alineatul final al art 662, stabileste faptul ca creantele cu termen si cele conditionale nu pot fi puse in executare, insa ele pot participa, in conditiile legii, la distribuirea sumelor rezultate din urmarirea silita a bunurilor apartinand debitorului.
Titularul cererii de executare silita este creditorul obligatiei stabilita prin titlul executoriu. Cererea de executare silita se poate depune, personal sau prin reprezentant, la biroul executorului judecatoresc competent ori se transmite acestuia prin posta, curier, telefax, posta electronic sau prin alte mijloace ce asigura transmiterea textului si confirmarea primirii. Exista insa situatii in care, cererea de executare silita poate fi formulata si de alte persoane in numele creditorului. Astfel, conform art. 92 alin 1 si 5 C proc civ, procurorul poate sa ceara punerea in executare a oricaror titluri executorii emise in favoarea minorilor, a persoanelor puse sub interdictie si a disparutilor. De asemenea, cererea de executare silita poate fi formulata si de catre un creditor al beneficiarului titlului executoriu, daca respectivul creditor indeplineste conditiile art. 1560 C civ.
Cererea de executare silita trebuie sa cuprinda:
-indicarea biroului executorului judecatoresc caruia ii este adresata
-numele, prenumele, domiciliul sau resedinta creditorului si a debitorului ori, dupa caz, denumirea si sediul lor
-numele si prenumele, domiciliul sau resedinta reprezentantilor lor, daca este cazul
-obiectul
-valoarea pretentiei
-motivele cererii
-bunul sau dupa caz, felul prestatiei datorate
-modalitatile de executare solicitate de catre creditor
-semnatura
Obiectul si valoarea prestatiei, in cazul cererii de executare silita, sunt mentiuni care au in vedere titlul executoriu ale carui dispozitii trebuie aduse la indeplinirea. De asemenea, cererea va cuprinde, daca este cazul, si adresa electronica sau coordonatele care au fost indicate in acest scop de parti, precum numarul de telefon, numarul de fax ori alte asemenea.
La cerere se vor atasa titlul executoriu in original sau in copie legalizata, dupa caz, si dovada achitarii taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum si, daca este cazul, inscrisurile anume prevazute de lege. Aceasta obligatie a atasarii presupune depunerea acestora direct la biroul executorului judecatoresc sau prin posta, curier ori alte asemenea mijloace care permit transmiterea efectiva si a materiala a titlului executoriu. Daca titlul executoriu este o hotarare judecatoreasca, se va depune o copie legalizata.
Imediat ce primeste cererea de executare, executorul judecatoresc, prin incheiere, va dispune inregistrarea acesteia si deschiderea dosarului de executare sau, dupa caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare. Incheierea este comunicata de indata creditorului. In cazul in care executorul judecatoresc refuza deschiderea procedurii de executare, creditorul este indreptatit sa faca plangere in 15 zile de la data comunicarii incheierii, la instanta de executare. Pana la momentul incuviintarii executarii silite, prin instanta de executare nu se poate intelege decat instanta in a carei raza teritoriala isi are sediul biroului executorului judecatoresc. Instanta va putea fie sa respinga plangerea impotriva incheierii, daca solutia dispusa de executor a fost legala, fie sa o admita si sa oblige executorul sa deschida procedura de executare. Hotararea instantei de executare prin care se respinge plangerea va putea fi atacata de catre creditor numai cu apel in 10 zile de la comunicare.
In maxim 3 zile de la inregistrarea cererii, executorul judecatoresc va solicita sa se dispuna incuviintarea executarii de catre instanta de executare, careia ii va inainta, in copie certificata de executorul judecatoresc pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, incheierea prevazuta la art. 664 alin 1 C proc civ si dovada taxei de timbru. Cererea de incuviintare a executarii silite se solutioneaza de instanta in termen de maxim 7 zile de la inregistrarea acesteia la judecatorie, prin incheiere data in camera de consiliu, fara citarea partilor. Pronuntarea se poate amana cu cel mult 48 de ore, iar motivarea incheierii se face in cel mult 7 zile de la pronuntare. Incheierea va cuprinde, in afara mentiunilor prevazute la art. 233 alin C proc civ, referitoare la elementele prevazute in incheierea de sedinta, aratarea titlului executorii pe baza caruia se va face executarea, suma, cu toate accesoriile pentru care s-a incuviintat urmarirea, cand s-a incuviintat urmarirea silita a bunurilor debitorului, modalitatea concreta de executare silita, atunci cand s-a solicitat expres aceasta, si autorizarea creditorului sa treaca la executarea silita a obligatiei cuprinse in titlul executoriu. Incuviintarea executarii silite permite creditorului sa ceara executorului judecatoresc care a solicitat incuviintarea sa recurga, simultan sau succesiv, la toate modalitatile de executare prevazute de lege in vederea realizarii drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Incuviintarea executarii silite produce efecte pe tot teritoriul tarii. De asemenea, incuviintarea executarii silite se extinde si asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecatoresc in cadrul procedurii de executare silita incuviintate. Instana poate respinge cererea de incuviintare a executarii silite numai daca cererea de executare silita este de competenta unui alt organ de executare decat cel sesizat; hotararea sau dupa caz, inscrisul nu constituie titlu executoriu; inscrisul, altul decat o hotarare judecatoreasca, nu intruneste toate conditiile de forma cerute de lege; creanta nu este certa, lichida si exigibila; debitorul se bucura de imunitate de executare; titlul cuprinde dispozitii care nu se pot adduce la indeplinire prin executare silita; exista alte impedimente prevazute de lege.
Incheierea prin care instanta admite cererea de incuviintare a executarii silite nu este supusa niciunei cai de atac, insa cea prin care se respinge poate fi atacata exclusiv cu apel numai de creditor, in termen de 5 zile de la comunicare. In partea finala a incheirii de incuviintare a executarii silite va fi adaugata formula executorie cu urmatorul cuprins: “Noi, Presedintele Romaniei,
Dam imputernicire si ordonam executorilor judecatoresti sa puna in executare titlul (aici urmeaza datele de identificare ale titlului executoriu) pentru care s-a pronuntat prezenta incheiere de incuviintare a executarii silite. Ordonam agentilor fortei publice sa sprijine indeplinirea prompta si efectiva a tuturor actelor de executare silita, iar procurorilor sa staruie pentru ducerea la indeplinire a titlului executoriu, in conditiile legii. (umreaza semnatura presedinteloui instantei si a grefierului)”.
In cazul in care cererea de executare a fost incuviintata, executorul judecatoresc va comunica debitorului o copie de pe incheierea data in conditiile art 665, impreuna cu o copie, certificata de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu si, daca legea nu prevede altfel, o somatie. Debitorul va fi somat sa isi indeplineasca obligatia, de indata sau in termenul acordat de lege, cu aratarea ca, in caz contrat, se va proceda la continuarea executarii silite. Nu este necesara comunicarea titlului executoriu si a somatiei in cazurile prevazute la art. 674 si in cazul ordonantelor si incheirilor pronuntate de instanta si declarate de lege executorii.
Partea care solicita indeplinirea unuia act sau a altei activitati care intereseaza executarea silita este obligate sa avanseze cheltuielilr necesare in acest scop. Pentru actele sau activitatile dispuse din oficiu, cheltuielile se avanseaza de catre creditor. Cheltuielile ocazionate de efectuarea executarii silite sunt in sarcina debitorului urmarit, exceptie facand cazul in care creditorul a renuntat la executare, situatie in care vor fi suportate de acesta, sau daca prin lege se prevede altfel. Debitorul va fi tinut, de asemenea, sa suporte si cheltuielile de executarea stabilite sau efectuate dupa inregistrarea cererii de executare si pana la data realizarii obligatiei stabilite in titlul executoriu, chiar daca el a facut plata in mod voluntar. Daca debitorul executa in termenul acordat de lege obligatia, el va suporta cheltuielile pentru actele de executare efectiv indeplinite, precum si onorariul executorului judecatoresc si, daca este cazul, al avocatului creditorului, proportional cu activitatea depusa de acestia. Sumele datorate ce urmeaza sa fie platite se stabilesc de catre executorul judecatoresc, prin incheire, pe baza dovezilor prezentate de partea interesata, sume ce pot fi cenzurate de instanta de executare, pe calea contestatiei la executare formulate de partea interesata. Suspendarea executarii in privinta acestor cheltuieli de executare nuu este conditionata de plata unei cautiuni.
Comunicarea actelor de procedura in cadrul executarii silite se poate face de catre executorul judecatoresc fie personal, fie prin intermediul agentului sau procedural. Dovada comunicarii prin agent procedural are aceeasi forta probanta cu dovada comunicarii efectuate de executor insusi.
Prima initiativa din tara de a raspunde oamenilor cu probleme juridice prin e-mail GRATUIT ! ! !
Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica la avocat@raspunsurijuridice.ro
Va grabiti sa aflati raspunsuri? Apelati-ne la 0766 88 38 75 sau 0766 88 38 23
Buna seara. Va rog sa-mi spuneti daca actele de executare silita , oricum ar fi transmise ele – prin posta sau predate personal de executor, este obligatoriu sa fie semnate personal de titular. Va multumesc
am avut un poces in caz cu calomie am perdut pocesu si mea venit sa platesc cheltuieli de judecata executoriu silit a decis sa mi se faca oprire pe salar a inceput sa retina din salar in data de 4/04/2014 a venit la domiciliu sa imi eie autovehicolul ce e pe numele meu cum e posibi sa imi eaautovehicolul si sa imi faca si si oprire pe salar cum e posibil spunetim ce sa fac si unde sa apelezi