Simulatia este o operatiune juridica realizata prin disimularea vointei reale a partilor ce consta in incheierea si existenta simultana a doua intelegeri: una aparenta sau publica, prin care se creeaza o situatie juridica aparenta, contrara realitatii si alta secreta, care da nastere situatiei juridice reale dintre parti, modificand efectele produse in aparenta in temeiul contractului public. Practic, prin simulatie, partile ascund fata de terti continutul adevaratei relatii juridice care exista intre ele.
Potrivit art. 1298 alin. (1) C.civ, „Contractul secret produce efecte numai între părţi şi, dacă din natura contractului ori din stipulaţia părţilor nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal”. Prin urmare, contractul secret este cel care exprima vointa reala a partilor, dar si cel care stabileste adevarata situatie juridica nascuta intre ele. Contractul public sau simulat este actul adus la cunostinta tertilor avand si are rolul de a disimula adevarata realitate juridica din actul secret.
In ce priveste domeniul de aplicare al simulatiei, aceasta este incidenta, in general, actelor de instrainare (vanzarile fictive, donatii deghizate), dar poate fi intalnita si in cadrul altor institutii cum ar fi: casatoria, testamentul, etc. Dispoziţiile referitoare la simulaţie nu se aplică insa actelor juridice nepatrimoniale, in conformitate cu prevederile art. 1924 C. Civ.
Simulatia presupune existenta urmatoarelor conditii:
1. existenta actului secret;
2. existenta actului public;
3. existenta acordului simulatoriu.
Cu privire la existenta actului secret, adesea numit si „contra-inscris”, este de subliniat faptul ca, acesta nu trebuie sa fie concretizat intr-un inscris. Actul secret trebuie sa existe in sens de negotium, adica de operatiune juridica reala care produce adevaratele efecte intre partile contractante.
Pentru ca simulatia sa fie valabila, actul secret trebuie sa indeplineasca si condiţiile esenţiale pentru validitatea oricarui act juridic si anume: consimtamant, capacitate, obiect si cauza, prevazute de art. 1179 alin. (1) C. Civ. In ce priveste conditiile de forma, nu este necesar ca actul secret sa fie incheiat in forma ceruta de lege pentru validitatea operatiunii juridice pe care o intruchipeaza.
Actul public sau aparent are rolul de a disimula intentia reala a partilor , cu scopul de ascunde fata de terti adevaratele raporturi juridice existente intre parti. Din perspectiva conditiilor de forma, trebuie sa retinem ca este necesar ca acest act sa indeplineasca toate conditiile de forma ale operatiunii pe care o intruchipeaza.
Acordul simulatoriu se refera la intentia partilor de a simula si consta in vointa lor ca operatiunea juridica sa produca toate efectele juridice specifice simulatiei. Intentia de a simula, continuta in acordul simulator din acest act secret, este un element intern al simulatiei, care tine de esenta acestei operatiuni juridice.
In functie de scopul concret al actului aparent si de relatia in care acesta se gasestecu actul secret, simulatie se poate realiza prin trei procedee, si anume:
A. Prin fictivitate. Prin acest procedeu, partile disimuleaza complet realitatea, stabilind in actul secret ca actul aparent nu va produce nici un efect juridic. Este singurul caz de simulatie absoluta, acu alte cuvinte o disimulare absoluta a realiatatii. Aceasta forma de simulatie presupune, de cele mai multe ori o intentie frauduloasa, constand in eludarea unor prevederi legale sau in vatamarea intereselor altor persoane.
B. Prin deghizare (totala sau partiala). In cazul simulatiei prin deghizare, partile incheie un contract care da nastere adevaratelor raporturi juridice dintre ele, contract pe care, pentru a-l tine in secret, in totul ori in parte, il imbraca in forma unui alt contract. Exista deghizarea totală atunci când, prin actul public, se ascunde natura actului secret; în realitate este vorba de o simulare a cauzei reale a actului juridic. Prin urmare, contractul secret se numeşte act deghizat, iar actul public se numeşte act deghizat. Vorbim de o deghizarea parţială în situaţia in care părţile, prin actul public, se limitează să ascundă doar unele clauze sau efecte ale actului secret, fară sa ascundă insa natura actului care îşi produce efectele între părţi. Un caz tipic de deghizare partiala este cel al simulaţiei preţului, când părţile, în locul preţului real stabilit de părţi într-un contract de vânzare, în actul public se stipulează un alt preţ mai mare sau mai mic.
C. Prin interpunere de persoane. In cazul simulaţiei prin interpunere de persoane, persoanele care încheie actul aparent prevăd, într-o înţelegere secretă, faptul că una dintre ele nu are calitatea de parte contractantă şi stabilesc cine este adevăratul contractant. Ceea ce urmaresc partile actului aparent este ca efectele sa se produce fata de o alta persoana. Din punct de vedere structural, simulaţia prin interpunere de persoane presupune existenta a trei persoane: interponentul, adica persoana care are calitatea de beneficiar real al operaţiunii cuprinse în actul public, interpusul (persoana care figurează ca parte în actul public şi care maschează adevărata identitate a beneficiarului) şi terţul care este contractantul adevărat din actul public, în persoana căruia se produc efectele acestui contract.
Cu privire la efectele pe care simulatia le produce, vom analiza diferit urmatoarele raporturi: raporturile dintre partile contractante, raporturile dintre parti si terti si raporturile dintre terti.
Efectele simulatiei in raporturile dintre partile contractante.
Potrivit dispozitiilor art. 1289 C. Civ, intre partile contractante si succesorii universali si cu titlu universal ai partilor, cel care va produce efecte este actul secret. Efectele simulatiei se produc si fata de succesorii universali si cu titlu universal deoarece ei sunt continuatorii personalitatii autorului lor.
In toate cazurile în care una dintre părţi refuză să execute prestaţiile pe care şi le-a asumat prin actul secret (eventual invocând actul public ale cărui prestaţii le-ar fi executat), cealaltă parte este îndreptăţită să ceară să se constate simulaţia şi apoi executarea prestaţiilor celeilalte părţi sau să invoce celelalte remedii pentru neexecutare. Acţiunea în simulaţie este mijlocul tehnic prin care se poate ajunge la consfinţirea forţei obligatorii în cazul în care una din părţi o neglijează.
Efectele simulatiei fata de terti.
Conform prevederilor art. 1290 alin. (1) noul Cod Civil, actul secret nu poate avea niciun efect în contra terţelor persoane, complet străine de contract, aşadar nu poate fi invocat de părţi sau de succesorii lor (universali sau cu titlu universal) împotriva terţilor de orice fel. Pentru ca actul secret să fie complet inopozabil terţilor, aceştia trebuie să se fi încrezut cu bună-credinţă în aparenţa creată de actul public. Practica judiciară a statuat că terţii pot invoca inopozabilitatea, faţă de ei, a actului secret, numai dacă sunt de bună-credinţă. Prin urmare, buna-credinţă trebuie să existe în momentul încheierii simulaţiei. Dacă se dovedeste ca terţii au avut cunoştinţă despre încheierea şi de cuprinsul actului secret, atunci acesti terţii sunt de rea-credinţă. In cazul in care părţile dovedesc că terţul, care invocă actul aparent, a fost de rea-credinţă, va fi opozabil şi faţă de el, în mod obligatoriu, actul secret.
Art. 1209 alin. (2) C. Civ. prevede insa si o exceptiei de la regula inopozabilităţii faţă de terţi. Acesta exceptie se refera la faptul ca „terţii pot invoca împotriva părţilor existenţa contractului secret atunci când acesta le vatămă drepturile.” Rezulta de aici că, uneori, terţii au un drept de opţiune între invocarea actului public sau a celui secret. Prin urmare, actul secret poate produce atat efecte favorabile cat si efecte defavorabile terţilor.
Efectele simulatie in raporturile dintre terti
Atunci când între terţi există un conflict, în sensul că unii au interesul să invoce actul aparent, iar alţii au interesul să se prevaleze de actul secret care le este favorabil apare in mod inevitabil si problema efectelor simulatiei in raporturile cu acesti terti. Spre exemplu, in cazul unei înstrăinări fictive: creditorii înstrăinătorului au interesul să invoce actul secret pentru a-şi conserva gajul general. Dimpotriva, creditorii dobânditorului au interesul să invoce actul aparent care măreşte activul patrimonial al debitorului lor, precum şi şansa de realizare a creanţelor. In acest conflict vor avea câştig de cauză acei creditori de bună-credinţă care invocă, în favoarea lor, actul aparent, deoarece ei nu au putut cunoaşte existenţa actului secret. Cu toate astea, pentru ca acest efect să se producă este nevoie însă ca creanţa creditorului să aibă o dată certă anterioară faţă de actul secret.