Coordonator: Av. Bogdan Dobrescu

Art 971 (1) Cod Civil, instituie vocatie succesorala generala sotului supravietuitor la mostenirea defunctului, in concurs cu oricare dintre cele 4 clase de mostenitori. In absenta persoanelor din orice clasa de mostenitori legali, sau daca niciuna dintre aceste persoane nu doreste ori nu poate sa vina la mostenire, sotul supravietuitor culege intreaga mostenire.

Pentru a mosteni, acesta trebuie sa indeplineasca conditiile generale ale dreptului la mostenire legala:

1. capacitate

2. sa nu fie nedemn

3. sa nu fie dezmostenit

Vocatia legala a sotului supravietuitor este intemeiata pe calitatea de sot al defunctului pe care o avea la data deschiderii succesiunii. Asta inseamna ca il va putea mosteni indiferent daca la data deschiderii succesiunii exista un proces de divort, important este sa nu existe o hotarare dfinitiva de desfacere a casatoriei. Prin exceptie, daca actiunea de divort este continuata de mostenitorii defunctului (prin pronuntarea divortului din culpa exclusiva a sotului supravietuitor) casatoria se socoteste desfacuta de la data decesului si ca atare, nu-l va putea mosteni. Daca casatoria a fost declarata nula, casatoria va fi desfiintata cu caracter retroactiv, deci nu va avea capacitate succesorla. Face exceptie cel care a fost de buna-credinta la incheierea casatoriei, caz in care va pastra statutul de sot dintr-o casatorie legitima. Asta inseamna implicit ca va avea calitatea de sot supravietuitor si va putea veni la mostenire.

Concubinajul, oricat de durabil ar fi, nu confera vocatie succesorala.

In situatia in care sotii sunt comorienti sau codecedati nu vor avea capacitate succesorala, nu se vor mosteni unul pe altul si ca atare vor lasa doua succesiuni distincte ce vor fi culese de mostenitorii lor legali ori testamentari.

Cota sotului supravietuitor:

Cota acestuia depinde de clasa de mostenitori cu care vine in concurs:

– un sfert din mostenire daca vine in concurs cu descendentii defunctului. (clasa I)

– o treime din mostenire daca vine in concurs atat cu ascendentii privilegiati cat si cu colatralii privilegiati (Clasa II) Cota va fi de jumatate in cazul in care vine in concurs doar cu ascendentii privilegiati sau doar cu colatralii privilegiati.

– trei sferturi din mostenire daca vine in concurs fie cu ascendentii ordinari fie cu colateralii ordinari (clasele III si IV)

Vorbim in cazul de fata doar despre mostenirea defunctului. In cazul in care sotii detineau bunurile in comun, sotul va avea ca in urma oricarui partaj jumatate din acestea + cotele mai sus mentionate din jumatatea celuilalt sot.

Conform art 986 NCC, daca in urma casatoriei putative, doua sau mai multe persoane au situatia unui sot supravietuitor, cotele stabilite mai sus se impart in mod egal intre aceste persoane.

Intotdeauna, indiferent de clasa cu care vine in concurs, partea sotului supravietuitor se imputa asupra mostenirii, adica se scade din mostenire iar diferenta urmeaza sa se imparta intre mostenitorii legali cu vocatie succesorala concreta cu care este in concurs. Sotul supravietuitor vine la mostenire numai in nume propriu si este mostenitor rezervatar. El are sezina mostenirii si este obligat la raportul donatiilor primite de la defunct daca vine in concurs cu descendentii defunctului.

Sotul supravietuitor are un drept special asupra mobilierului si obiectelor de uz casnic daca nu vine in concurs cu descendentii. Acestea ii sunt atribuite lui daca sotul defunct nu a dispus altfel de ele, in favoarea altor persoane, pe langa cota sa succesorala (nu intra in aceasta categorie: automobil, pian, bunuri necesare exercitarii profesiei defunctului, obiecte de uz personal ale defunctului, tablouri ori bijuterii de mare valoare, unelte si animale de munca etc).

De asemenea, sotului supravietuitor i se mai recunoaste si un drept special de abitatie, daca nu este titular al unui alt drept real de a folosi o alta locuinta corespunzatoare nevoilor sale. Este insa o conditie sine qua non, ca locuinta sa fi fost proprietatea exclusiva a defunctului sau proprietate comuna.

Prima initiativa din tara de a raspunde oamenilor cu probleme juridice prin e-mail GRATUIT ! ! !

Scrieti-ne problema dumneavoastra juridica la avocat@raspunsurijuridice.ro

Va grabiti sa aflati raspunsuri? Apelati-ne la 0766 88 38 75 sau 0766 88 38 23

https://plus.google.com/u/0/110226105227936026014/posts