Reglementare: Legea 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, art. 199 Cod penal- “Violența în familie”.
Violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceluiași familii, care provoacă sau poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate. Violență în familie constituie și împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.
Violența în familie se manifestă sub mai multe forme și anume: violență verbală, psihologică, fizică, sexuală, economică, socială, spirituală.
Prin membru de familie se înțelege: ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie; persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc; tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului; reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.
Victima violenței în familie are dreptul:
• la respectarea personalităţii, demnităţii şi a vieţii sale private;
• la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale;
• la protecţie specială, adecvată situaţiei şi nevoilor sale;
• la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare socială, precum şi la asistenţă medicală gratuită, în condiţiile prezentei legi;
• la consiliere şi asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.
Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri – obligații sau interdicții:
• evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
• reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
• limitarea dreptului de folosința al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
• obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de munca sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
• interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
• interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
• obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
• încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție se stabilește de judecător, fără a putea depăși 6 luni de la data emiterii ordinului. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioada de 6 luni de la data emiterii ordinului.
Mai mult, codul penal pedepsește strict infracțiunile de omor, omor calificat, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte săvârșite asupra unui membru de familie. Limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni se majorează cu o pătrime dacă sunt săvârșite asupra unui membru de familie.